În 1 iulie, pe strada Potaissa din Cluj-Napoca, cele două grupuri de voluntari care au luat ființă în proiectul Grădina de plante medicinale din Ardeal au participat la ONG Fest, Civic Break Cluj. În cadrul festivalului, aceștia au expus spre prezentare un stand de produse din plante medicinale și aromatice, organizând totodată ateliere interactive pe bază de materiale vizuale pentru persoanele interesate de plante medicinale și aromatice.

Standul viu colorat de florile de lavandă și buchetele de plante medicinale și aromatice,  nu a putut fi trecut cu vederea de către oamenii aflați în trecere sau atrași de energia de pe strada Potaissa, astfel că majoritatea au trecut pe la stand pentru a admira produsele, dar și pentru a participa la atelierul de recunoaștere a plantelor după aspect și miros sau pentru a-și pregăti propriile condimente.

Publicul clujean s-a dovedit a fi conștient de importanța plantelor medicinale și aromatice, la atelierele organizate participând nu mai puțin de 60 de persoane. Scopul atelierelor a fost unul educativ, de a atrage atenția asupra importanței plantelor medicinale, a proprietăților și a efectelor terapeutice ale acestora.