În anul 2023 Asociația a continuat îndeplinirea scopului asumat la înființare, constând în sprijinirea și promovarea cultivării, colectării și procesării sustenabile a plantelor medicinale și aromatice. Pentru îndeplinirea scopului am realizat diferite proiecte, respective activități pentru promovare a plantelor medicinale.

Principalele acțiuni realizate în cursul anului:

Cu plantele medicinale pentru comunitate finanțat de Fundația Communitas

Scopul proiectului a fost îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul plantelor medicinale și aromatice, respectiv încurajarea transferului de cunoștințe: membrii asociației care și-au consolidat cunoștințele în domeniu, au fost implicați în organizarea și suținerea unor activități.

Principalele activități organizate:

– ateliere pe tema plantelor medicinale la 3 evenimente din Ardeal – am participat la evenimentul Zilele Odorhei organizat în perioada 25-26 iunie la Odorheiu Secuiesc, cu 1 atelier (sare condimentată), la evenimentul “Székelyföldi Gyógynövénynap” organizat la 15 iulie la Șumuleu Ciuc cu 1 atelier (sare condimentată), respectiv la evenimentul Forgatag din Târgu Mureș în perioada 25-27 august cu 4 ateliere (sare condimentată, sare de baie, vopsit cu plante, cunoașterea plantelor medicinale) – peste 80 participanți.

– vizită în 2 grădini de plante medicinale și aromatice (Zetea – 11 iunie și Vărșag – 13 iulie, 8+12 participanti)

– 4 ateliere pe tema procesării plantelor medicinale organizate la Odorheiu Secuiesc, în atelierul asociației, respectiv la Liceul Pedagogic Benedek Elek: 24 martie – clasele IX. A, B, C – aprox. 30 participanți, 24 aprilie clasa XA – săpunuri, aprox 20 part., 27 aprilie – clasele XB, XIB – săpunri – aprox. 20 part., 28 aprilie, cl. IXC, XIIA – plante medicinale în gastronomie, aprox. 30 part.

– 1 eveniment comunitar pentru colectarea plantelor medicinale – organizat la 21 iunie, în Zetea, 23 participanți.

Participantii au provenit în mare parte din Ardeal, fiind persoane interesate de plantele medicinale și de un mod de viață sănătos.

Numărul total de participanți: peste 200 persoane.

Atelier pentru tineri despre utilizarea plantelor medicinale – proiect finanțat de Consiliul Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc

Prin proiect am realizat material ppt despre beneficiile plantelor medicinale și aromatice care a fost prezentat elevilor selectați pentru program de la Liceul Pedagogic Benedek Elek din Odorheiu Secuiesc. Au fost organizate 2 ateliere practice (Atelier 1 pentru realizare balsam pentru buze + cremă cu gălbenele, Atelier 2 pentru realizare cremă pentru mâini cu lavandă) la care au participat 20 tineri. A fost editat și tipărit un material educativ despre posibilitățile de prelucrare a plantelor medicinale și despre beneficiile componenților acestor produse.

Promovarea valorilor culturii populare legate de plante medicinale si aromatice – grădini – proiect finanțat de Consiliul Județean Harghita

Prin proiect ne-am propus promovarea și punerea în valoare a patrimoniului imaterial din judeţul Harghita în domeniul gastronomiei populare și a medicinei populare, revitalizarea tradiţiilor cu privire la utilizarea plantelor medicinale și aromatice prin realizarea unor filme documentare despre valorile culturii populare legate de plante medicinale și aromatice din județul Harghita.

În cadrul proiectului am realizat 3 filme documentare a cate 20 minute. În proiect au fost implicați 6 voluntari (specialisti în domeniu), care au participat la 2 ateliere de lucru. În cadrul atelierului de lucru din 13.10.2023 au fost vizionate materialele video realizate pentru cele 3 valori (Lanul cu lavanda din Cechești, Grădina de plante medicinale a familiei Cseke-Árkosi, Grădina Maria din Șumuleu), și au fost definitivate materiale pentru text. Al doilea atelier de lucru a fost organizat la 02.11.2023 pentru vizionarea filmelor finalizate. Prezentarea/ lansarea filmelor documentare a avut loc la 09.11.2023 în cadrul unui eveniment festiv cu participarea a 30 persoane. Filmele au fost publicate online.

Editarea și tipărirea unui material de specialitate pentru elevi pe tema utilizării plantelor medicinale – proiect finanțat de Consiliul Județean Harghita

Prin proiect ne-am propus promovarea și punerea în valoare a patrimoniului imaterial din judeţul Harghita în domeniul gastronomiei populare și a medicinei populare, revitalizarea tradiţiilor cu privire la utilizarea plantelor medicinale și aromatice prin realizarea unor filme documentare despre valorile culturii populare legate de plante medicinale și aromatice din județul Harghita..

În cadrul proiectului am editat și tipărit un material de specialitate în limba maghiară, dedicat elevilor cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani, care cuprinde informații cu privire beneficiile plantelor medicinale, respectiv despre utilizarea acestora în prepararea diferitelor preparate (creme, unguente, balsamuri). Au fost implicați diferiți specialiști, precum și elevi din cadrul Liceului Pedagogic Benedek Elek

Dezvoltare și funcționare atelier de curs pentru procesarea plantelor medicinale și aromatice – proiect finanțat de Bethlen Gábor Alap – Ungaria

Pe parcursul proiectului am continuat echiparea atelierului din Odorheiu Secuiesc, care servește pentru activități practice. În cadrul atelierului sunt organizate activități practice în cadrul cursurilor care se organizează pentru persoane interesate de cultivarea, colectarea si prelucrarea plantelor medicinale și aromatice.