Trei filme documentare despre grădini de plante medicinale au fost realizate în cadrul proiectului Promovarea valorilor populare legate de plante medicinale – grădini al Asociației Grădina de plante medicinale din Ardeal, care a fost finanțat în de către Consiliul Județean Harghita.
Lavanda din Cechești este cea mai mare și cel mai cunoscut lan de lavandă în Ținutul Secuiesc. Găzduiește în fiecare an Festivalul Lavandei cu multe programe, care prezentă nu numai valorile plantelor medicinale, dar în același timp și valorile satului și ale zonei.
Grădina Maria din Șumuleu Ciuc este un loc sacru construit din plante și pietre, un loc pentru contemplație și regenerare spirituală. Urmând exemplul lui Kájoni János, au reînviat tradiția franciscană de la Șumuleu Ciuc în cultivarea plantelor medicinale. Grădina găzduiește și activități comunitare, și este îngrijit de către copiii de la Fundația Sf. Francisc de la Deva, și de către voluntarii care vin în vizită.
Grădina familiei Cseke-Árkos din Odorheiu Secuiesc, adăpostește aproape 500 de plante, inclusiv unele specii rare. Grădina servește ca loc pentru transmiterea cunoștințelor despre în plante medicinale în cadrul cursurilor de formare.
Filmele regizate de Szabó Károly, vor fi prezentate în data de 9 noiembrie, de la orele 13:00, la Secția de Media și Audiovizual a Bibliotecii Municipale din Odorheiu Secuiesc.
Proiectul Promovarea valorilor populare legate de plante medicinale – grădini a obținut o finațare de 7.000 lei din partea Consiliului Județean Harghita.