Proiectul Grădina de plante medicinale din Ardeal  trebuia să se încheie la 30 aprilie, însă perioada de implementare a fost prelungită cu 6 luni, până la 31 octombrie 2017. Extinderea perioadei de implementare ne oferă oportunitatea de a introduce noi activități pentru cele două grupuri de multiplicatori. Multiplicatorii proiectului vor avea posibilitatea de a-și îmbogăți cunoștințele în cadrul unui curs de marketing, respectiv prin schimburi de experiență să viziteze singura fermă biodinamică din România. Perioada de prelungire include un sezon întreg, asfel voluntarii au posibilitatea de a cultiva și de a colecta noi specii de plante medicinale, din care să dezvolte noi produse cu care să se prezinte în septembrie la o nouă ediție a Festivalulului Fructelor Secuiești din Odorheiu Secuiesc.

În Locodeni a fost extinsă suprafața cultivată, pentru a produce cantități mai mari de plante medicinale (de ex. lavandă, lămâiță, mentă, echinaceea, armurariu etc.), care pot fi prelucrate în timpul activităților care se vor desfășura la Centrul de Competență.