TOATE

Răspândire: Crește pe pășuni uscate, pe lângă păduri, în livezi, tufișuri, pe soluri calcaroase, în zone de semi-umbră sau însorite.

Descriere botanică: Face parte din familia Lamiaceae. Este o plantă perenă, aromatică, cu un rizom lignificat, cu tulpină roșiatică, care atinge cca. 50 cm înălțime. Frunzele sunt opuse, cu o lungime de 3-5 cm, scurt pețiolate, de formă ovală, aproape glabre, cu marginea întreagă sau ușor dințată. Florile sunt purpuriu-violete, rareori albe, lungi de 5 mm. Ele sunt înconjurate de bractee cu marginea de culoare purpurie. Florile au forma de tubulețe și cresc în vârful plantei sub forma unor mănunchiuri rotunde. Perioada de înflorire este între lunile iulie-septembrie.

Istoric: Este cunoscută și utilizată din antichitate. Dioscoride folosea această plantă ca reglator al apetitului. În Evul Mediu, se folosea pentru alungarea demonilor și a vrăjitoarelor. Sfânta Hildegard o recomanda leproșilor. În China șovârful se utilizează de secole întregi în tratarea vărsăturilor, diareei, icterului și a eczemelor pruriginoase. În scrierile botanistului Méliusz Juhász Péter apare deja în secolul XVI ca busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic.

Recoltare: Se recoltează planta înflorită, de la punctul de unde începe să se ramifice. Din cca. 5 kg plante proaspete obținem 1 kg plantă uscată.

Materie primă: Origani herba

Principii active: Aetheroleum origani conține cca. 1% ulei volatil, tanini cca. 8%, numeroși compuși fenolici, în special timol și carvacrol cu efect antiseptic.

Principalele proprietăți: Are efect antispastic, antiseptic, reglează apetitul, digestic, calmează tusea, ameliorează durerile de cap, articulațiile dureroase, și este adecvat pentru relaxarea mușchilor în caz de gât și umăr rigid. Mestecarea unor frunze mai mici calmează temporar și durerile dentare. Este tratamentul naturist al stomacului slab, dezinfectează sistemul digestiv, ameliorează crampele stomacale, și este un puternic tonic pentru ficat.

Extern se folosește pentru gargară, inhalare, iar adăugat la apa de baie ajută la un somn relaxant și odihnitor.

Șovârful în medicina populară: Se folosește în ameliorarea inflamației căilor respiratorii datorită acțiunii sale expectorante și efectului anticonvulsiv. Este folosit și ca condiment.

În Transilvania se folosea pentru vopsitul lânii. În credința populară, șovârful ținea spiritele rele departe și alunga demonii.

Utilizare:

Ceaiul se prepară prin opărire. Peste 1 linguriță de plantă se toarnă 250 ml apă clocotită, apoi se lasă 15 minute acoperit, după care se strecoară. Se mai lasă 10-15 minute să se răcească, apoi se bea. Utilizat în scopul de a regla apetitul, este suficientă câte o ceașcă de ceai înainte de micul dejun. Ca sedativ asupra sistemului nervos, se bea câte o cană de ceai, seara, cu jumătate de oră înainte de culcare.

Uz extern: În caz de dureri reumatice sau “gât înțepenit” se folosește sub formă de cataplasmă. Frunzele proaspete, zdrobite se pun între pânze, și se pune la încălzit pe un capac întors peste un vas cu apă clocotită. Dacă s-a încălzit suficient, se aplică pe partea dureroasă. Ca unguent se poate folosi atât ceaiul, cât și uleiul volatil.

Șovârful se folosește și pentru reglarea ciclului menstrual. Este contraindicat în timpul sarcinii şi a alăptării! Însă în momentul nașterii, ceaiul ajută la naștere prin declanșarea contracțiilor!

Descriere

Această plantă anuală sau bienală, cu flori albe, face parte din familia Cruciferelor. Poate fi întâlnită în grădini, pe câmpuri, pajiști, la marginea drumurilor din zonele urbane, pârloage, șanțuri, poate dezvolta și de-a lungul terasamentelor, acolo unde solul nu este foarte uscat și există suficient soare. Înflorește toată vara, dar în special în aprilie și mai. Tulpinile sunt ramificate, frunzele bazale sunt lanceolate și dințate fiind dispuse în rozetă, iar florile albe sunt aranjate în raceme rare. Semințele au formă de inimă, sunt plate și triunghiulare („sub formă de traistă”).

Ingrediente active

Planta conține flavonoide, peptide cu acțiune hemostatică, săruri minerale, săruri de potasiu, colină și tiramină.

Recoltare

Se recoltează partea superioară a tulpinii, de maxim 30 cm înălțime, pe vreme uscată și însorită, apoi se lasă la uscat într-un loc ferit de soare, bine aerisit.

Efecte terapeutice

Preparatele fitoterapeutice pe bază de traista-ciobanului au acţiune hemostatică, este utilizat în hemoragii interne (uterine, intestinale, stomacale) ca parte a terapiei complementare, dar este cunoscut și ca un puternic antiinflamator și diuretic, datorită conținutului bogat în potasiu. În caz de sângerări nazale, tamponul înmuiat în ceai preparat din această plantă calmează sângerarea. Calmează sângerările abundente pe durata menstruației, iar în asociere cu alte plante calmează crampele menstruale și reglează fluxul menstrual. Consumul de ceai de traista ciobanului este recomandat și femeilor aflate la menopauză, timp de o lună, apoi cu o pauză de trei săptămâni, continuarea curei. Reglează circulația sanguină, se recomandă în tratarea hemoroizilor sângerânzi și hemoragiilor renale. Întărește inima. În caz de distrofie musculară cauzată de circulația slabă se recomandă frecții cu tinctură de traista ciobanului pe porțiunile musculare bolnave. Sucul fructelor crude strivite se aplică pe plăgi, oprind sângerarea acestora. Este eficient și în caz de sângerări gingivale. Datorită proprietăților sale antiseptice și antiinflamatorii se utilizează și în tratarea infecțiilor urinare, iar datorită efectului său calmant și antiseptic se folosesc ca tratament suplimentar și în afecțiuni neurologice. În trecut s-a utilizat și ca stimulant al potențialului masculin.

Administrare

Ceai: peste 2 lingurițe de plantă uscată mărunțită se toarnă 200 ml de apă clocotită, se lasă timp de 15 minute, apoi se strecoară. În perioada ciclului menstrual se recomandă consumul a 2 cești de ceai. Nu este recomandat în timpul sarcinii și alăptării! În caz de sângerare un timp îndelungat se recomandă control medical.

Tinctura: se pune o cantitate de plante proaspăt culese, tocate laolaltă frunzele, tulpina și florile, se pune în sticle până la umplere și se toarnă peste rachiu de fructe sau cereale de 38-40% (acoperind total plantele). Se lasă să stea la soare sau într-un loc cald timp de două săptămâni, se strecoară, apoi se pune în sticle cu capac ermetic, de culoare închisă. Se consumă dizolvat în lichide, zilnic, de 3 ori câte 12 picături în apă sau ceai.

Băi de șezut: 200 g de plantă uscată se pun peste noapte la macerat în 5 litri de apă rece, apoi, a doua zi, extractul obținut se încălzește și se face baia de șezut. Hemoroizii sângerânzi se tratează în uz extern prin spălare cu preparat din traista ciobanului și cu băi de șezut.

Ulei volatil: are acţiune hemostatică, este utilizat în hemoragii interne (uterine, intestinale, stomacale) ca terapie complementară, dar este cunoscută și proprietatea sa antiinflamatoare și diuretică.

Alte aplicații

Această plantă este foarte utilă în protecția împotriva anumitor insecte. Semințele plantei produc un compus vâscos atunci când sunt umezite, astfel insectele acvatice se lipesc de acest compus și într-un final mor.

Descriere

Sânzienele (Galium mollugo), lipicioasa (G. aparine) și sânzienele galbene (G. verum) sunt plante erbacee din familia Rubiaceae întâlnite frecvent în țara noastră. Turița sau lipicioasa este o buruiană seminiferă anuală sau anual hibernantă, târâtoare sau cățărătoare, aspră (la pipăit) și lipicioasă (de unde vine și numele ei), care poate atinge o înălțime de 30-150 cm. Sânzienele albe și cele galbene sunt plante perene, târâtoare, cu tulpini înalte de 30-100 cm.

Există legende conform cărora în ieslea în care s-a născut Isus, în loc de paie, erau flori uscate de sânziene. Era una dintre plantele sacre, care a fost denumită planta Fecioarei Maria. În trecut se puneau flori de sânziene în patul femeilor ce urmau să nască, pentru că se considera că astfel vor avea o naștere mai ușoară și plantele vor alunga răul.

Ingrediente active

Planta conține flavonoide, asperulozid, tanin, cumarine, substanțe minerale și uleiuri esențiale.

Recoltare

Părțile aeriene ale acestor specii se recoltează în momentul înfloririi, de obicei în perioada iunie-iulie, tăindu-se partea superioară de maxim 40 cm (Galii molluginis herba; Galii aparinis herba; Galii veri herba). Din 3-4 kg de plante proaspete obținem 1 kg de drog uscat.

Efecte terapeutice

Este foarte benefic în tratarea afecțiunilor sistemului glandular. Este un bun reglator al circulației sanguine, se recomandă în cazul afecțiunilor renale și prostată. Se folosește cu succes în tratarea problemelor tiroidiene, în caz de hipertiroidie și hipotiroidism.

Sucul proaspăt de sânziene s-a folosit în trecut și în tratarea epilepsiei. Are efect benefic și la persoanele care suferă de insomnie, și tratează tenul acneic la adolescenți.

Utilizare

Ceaiul de sânziene se obține prin opărire. Se folosește în caz de tulburări tiroidiene, preparat din sânziene albe, consumat câte o ceașcă pe zi, făcând gargară de mai multe ori pe zi, apoi înghițind ceaiul.

În uz extern, făcând gargară, se folosește pentru a preveni formarea de tumori în cavitatea bucală. Poate fi utilizat și în tratarea afecțiunilor pielii. Consumul a cel puțin unei cești de ceai de sânziene albe pe săptămână se recomandă tuturor.

În medicina populară, sânzienele au fost folosite în prevenirea și tratarea bolilor canceroase.

Descriere

Coada racului (Potentilla anserina) este o plantă din ordinal Rosales, familia Rosaceae și subclasa Rosoideae.

Asemănătoare, însă cu mai multe ingrediente active sunt sclipeții (P. erecta), cea mai evidentă diferență între acestea și celelalte specii din acest gen fiind florile în dihazii, alcătuite din patru petale.

Denumiri populare: argentină, argintică, argințel, argindeana, buboasa, buruiana de scrânte, buruiana-junghiurilor, coada-dracului, forostoi, iarba-gâștii, iarba-scrântiturii, ioluț, sclintita, scrântitoare de baltă, scrânteala, troscot, vintricea, zolotnic.

Este o plantă perenă care preferă solurile umede și crește pe malurile apelor și ale șanțurilor, în zonele de deal și de munte, prin locuri necultivate. Este cunoscut și sub numele de iarba-gâștelor, tocmai deoarece crește și pe pășunile unde pasc gâștele, planta fiind foarte îndrăgită de aceste păsări.

Este o plantă ierboasă, cu tulpini târâtoare, subțiri, lungi de circa 10-15 cm, care la noduri formează rădăcini. La locul de plecare al tulpinilor se află o rozetă formată din frunze lungi, penat compuse, dințate pe margini, verzi pe fața superioară și cenușiu-argintiu pe cea inferioară. Florile sunt solitare, susținute de un pedicel lung și au o culoare galben-aurie. Înflorește în perioada mai-septembrie.

În scopuri medicinale se întrebuințează părțile aeriene, perioada optimă de recoltare fiind din luna mai până-n toamnă. Uscarea se face la umbră, în pod, în strat subțire, până când părțile mai groase pot fi ușor sfărâmate.

Ingrediente active

Conține taninuri, substanțe amare, flavone. Rizomul de sclipeți conține taninuri în proporție de 15%.

Recoltarea

Recoltarea părților aeriene (Anserinae herba) ale acestei plante se face din luna mai, din 5 kg plante proaspete obținând 1 kg produs medicinal uscat. La sclipeți se recoltează rizomii plantei.

Efecte terapeutice

Ceaiul se folosește în tratarea bolilor de stomac și intestinale, diaree, enterite, ulcer gastric și ulcer duodenal, se pregătesc băi de șezut pentru hemoroizi, se folosesc la tulburări menstruale de orice natură (externe și interne), reglează şi potoleşte durerile în menstruaţiile abundente, scurgeri vaginale, în caz de menstruații dureroase, dureri de stomac, anemie, artrită (boli articulare), afecțiuni ginecologice de orice natură, dureri abdominale, dureri uterine, crampe stomacale, eczeme, gingivite, ochi umezi, osteoporoză, în caz de pietre renale, arsuri sau degerături, cancer uterin sau de colon, ten seboreic, paraziți intestinali, ulcer de piele, menstruații neregulate.

Se utilizează și în medicina veterinară, împotriva diareei.

Utilizare

Ceaiul de coada racului se utilizează în tratarea bolilor colonului; două linguri de plantă uscată se fierbe în jumătate litru de apă timp de 10 minute, se lasă un sfert de oră, apoi se filtrează și la fiecare 2 ore se bea câte 50 ml din preparat. Cele două specii, respectiv coada racului și sclipeții, se pot asocia cu succes și cu coada șoricelului.

De reținut!

Planta provoacă iritația mucoasei gastrointestinale, astfel, se recomandă ca persoanele cu stomac sensibil să folosească preparatele din această plantă cu mare atenție!

Descriere

Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris) face parte din familia Lamiaceae, numită și lămâioara, cimbru adevărat. Este o plantă perenă, cu tulpină târâtoare, înaltă de 5-20 cm, cu frunze mici și rotunde. Preferă solurile pietroase, cu pietriș, pășunile. Este o plantă medicinală foarte populară, cu flori roșii-purpurii, dar pot fi și de culoare roz, cu frunze aromate.

Substanțe active

Uleiurile esențiale, formate din timol și carvacrol, precum și diferiți compuși aromatici asigură aroma sa plăcută. Principalul ingredient activ al acestei plante este timolul.

Recoltarea

Se recoltează părțile aeriene nelignifiate, înainte de înflorirea completă, din mai până în luna iulie, tăindu-se deasupra părților lemnoase. În decursul unui an se poate recolta în mai multe reprize.

Efecte terapeutice

Din această plantă se poate pregăti un foarte bun ceai antiseptic, bactericid, care prelungește viața celulelor și întărește sistemul imunitar. Este unul dintre cele mai eficiente tratamente folosite în vindecarea tusei convulsive. Este un foarte bun expectorant.

Utilizare

Ceai medicinal: ceaiul se prepară prin infuzie, se folosește în tratarea tusei, a durerilor de gât, afecțiuni ale ficatului, depresie, dureri menstruale, dureri de stomac. Este un foarte bun expectorant folosit în tratarea bolilor respiratorii și ale bronhiilor purulente.

Inhalațiile cu cimbru sunt benefice în caz de congestie nazală.

Pentru uz extern: dezinfectant al pielii, la vindecarea rănilor, are efect calmant, băile cu cimbru ameliorează crampele abdominale la copii. Ceaiul se folosește și ca gargară în caz de inflamații ale gâtului și gurii.

Extract: se poate obține și ulei volatil din această plantă. O mână de flori proaspete de cimbru se lasă la macerat într-un litru de ulei de măsline, la soare, timp de 3 zile, după care uleiul se scurge. Se folosește ca ameliorator în caz de nevralgii.

Sirop: 25 g de cimbru se opărește cu 50 g apă fierbinte și, după un repaus de 20 minute, se filtrează. La sucul filtrat se adaugă 100 g de zahăr și se fierbe până capătă consistența unui sirop.