FRUNZE

CREȚIȘOARA (Alchemilla vulgaris)

Descriere

Crețișoara (Alchemilla vulgaris) face parte din familia Rosaceae. Este răspândită în zonele deluroase până în zone muntoase, umede, la margini de păduri și drumuri.

Frunzele sunt semicirculare, lobate (au 7 sau 9 lobi), zimțate pe margini, pe tulpini mici și dure. Florile sunt mici, galben-verzui, grupate în inflorescențe, întreaga plantă fiind acoperită cu perișori fini. Înflorește în perioada aprilie-iunie.

Este cunoscută sub mai multe denumiri populare, însă cea mai frumoasă este cea de veșmânt al Maicii Domnului, brumărie, plașcă, umbrarul-doamnei.

Picăturile de apă adunate ca într-o cupă pe frunzele ei reflectă lumina soarelui în mii de nuanțe scânteietoare, și ne dă un sentiment plăcut dacă ne spălăm pe față și pe ochi cu aceste picături.

Substanțe active

Conține taninuri, proantocianidine, flavonoizi, substanțe amare, acid salicilic, saponine. Dintre oligoelemente conține zincul, element esențial al mai multor enzime.

Recoltarea

Este o plantă ocrotită, astfel recoltarea specimenelor sălbatice este interzisă. Frunzele și florile plantei crescute în grădină se recoltează din mai până la sfârșitul lunii iulie. Uscarea se face la umbră, în spații curate și bine aerisite, în strat subțire, fără a fi expuse razelor solare, apoi se depozitează în pungi de hârtie și saci de pânză.

Efecte terapeutice

Are efect antiinflamator, astringent, antihemoragic, antispastic. Înainte de toate este „planta femeilor”. Stimulează circulația sanguină la nivelul bazinului și întărește uterul, este adjuvant în tulburările menstruale, în vindecarea afecțiunilor ginecologice, în timpul sarcinii și după naștere:

Ameliorează durerile în timpul menstruației, sângerările menstruale abundente, reglează ciclul neregulat, previne crampele menstruale.
În timpul pubertății, combinat cu coada șoricelului, ajută la reglarea ciclului.
În cazul afecțiunilor ginecologice, ca inflamația ovarelor, endometrită, scurgeri vaginale albe, se folosește ca tratament complementar. În astfel de cazuri, pe lângă consumul de ceai, se recomandă și folosirea de băi de șezut.
Combinat cu frunze de zmeur ajută la concepție. Se recomandă consumul de ceai din frunze de zmeur în prima parte, iar cel de crețișoară în a doua jumătate a ciclului.
Adjuvant în timpul sarcinii, pentru prevenirea avortului, începând din luna a treia, se recomandă consumul zilnic a câte unei cești de ceai. De asemenea, se recomandă și femeilor gravide predispuse la naștere prematură.
Întărește mușchii uterini după naștere, și ajută la întărirea mușchilor abdominali. Are efect mai intens, dacă în zona abdominală se aplică și tinctură de traista ciobanului.
În prevenirea indispozițiilor specifice menopauzei și ușurarea simptomelor de menopauză se recomandă combinarea crețișoarei cu hamei.
Ceaiul se recomandă și în tratarea incontinenței urinare, în combinație cu aplicarea în zona abdominală a tincturii de traista ciobanului.

Alte efecte benefice

– În caz de distrofie musculară, folosit în combinație cu tinctura de traista ciobanului.
– După extracții dentare – datorită proprietății sale antihemoragice.
– În caz de insuficiență venoasă, deoarece are proprietăți astringente.
– Tratează gastroenterita, datorită acțiunii sale antiinflamatorii.

Utilizare

Ceai – peste 2 lingurițe de frunze și flori uscate se toarnă o ceașcă de apă clocotită și se lasă timp de 8-10 minute, apoi se filtrează și se bea. Din 25 g de crețișoară preparată putem asigura o cincime a nevoilor de zinc ale organismului.

Spălare, comprese – la tratarea rănilor purulente, ulcerații, dar este folosit și la celulită, vergeturi, împotriva îmbătrânirii pielii.

Gargară – în caz de gingivită.

Baie de șezut – scurgeri vaginale albe, dureri menstruale, ușurarea simptomelor de menopauză – în acest caz se fierb 4 linguri de crețișoară în jumătate de litru de apă, se strecoară și se adaugă la apa de baie.

Mască – se spală planta proaspătă, se pune în baie cu abur, se strivesc și se aplică pe abdomenul inferior, în jurul uterului.

Tinctură – umplem o sticlă cu plante proaspete, turnăm peste ele rachiu de cereale sau rachiu din fructe și se lasă la maturat timp de 3 săptămâni. Utilizare: 3×12 picături înainte de mese, sub formă de cură, timp de 21 de zile.

Mod de utilizare auzit cel mai recent:- o persoană, după ce s-a tăiat cu coasa, a aplicat crețișoară pe rană, iar aceasta s-a vindecat foarte rapid.

Precauții

Consumul a mai mult de 2 cești de ceai poate dăuna ficatului.

PĂDUCELUL (Crataegus monogyna)

Descriere

Păducelul (Crataegus monogyna) este un arbust spinos din familia Rosaceae și subfamilia Maloideae, cu flori albe, parfumate, și fructe mici de culoare roșie cu câte o sămânță mare, și pulpă de culoare galbenă. Frunzele sale sunt profund lobate. Aria de răspândire este mare, fiind o plantă iubitoare de cald. Crește spontan pe marginea drumurilor, deseori sub formă de tufișuri, la marginea pădurilor începând din zona de câmpie și până în cea de munte.

Supranumit ca planta inimii, pe meleagurile noastre păducelul se mai numește și ’’Fructul lui Dumnezeu’’ . Este una dintre cele mai răspândite plante în medicina populară.

Substanțe active

Conține flavonoizi galbeni și incolori, și acizi triterpenici.

Recoltare

Se recoltează fructul păducelului, însă sunt prețioase și frunzele și florile acestei plante. Ramurile înflorite, florile se culeg în lunile mai-iunie, cu o ramură de cca 2 cm lungime. Fructele sunt colectate înainte să ajungă la maturitate, când au deja culoare roșie, dar înainte de a deveni moi (înainte de primele ghețuri). Florile se usucă în spații uscate, aerisite, ferite de razele solare, iar boabele le pun în geantă frigorifică, deoarece astfel se pot sfărâma mai ușor.

Efecte terapeutice:

Au efect calmant, și de ușoară intensitate, astfel pot fi recomandate și ca tratament de lungă durată. Dozele unor medicamente mai puternice pot fi reduse în cazul administrării simultane.

’’Prieten al inimii’’, este cardiotonic, calmant cardiac, are efect antihipertensiv, tratamentul cu ceai poate preveni ateroscleroza, scade nivelul colesterolului.

Se recomandă și persoanelor cu tulburări de somn, în cazul artritei. Îmbunătățește digestia și apetitul (concepția potrivit căreia păducelul poate ajuta la pierderea în greutate este greșită, are doar efect diuretic).

Utilizarea

Ceai medicinal: o linguriță de frunze uscate se opăresc cu 200 ml apă clocotită, după 15 minute se filtrează, și pot fi consumate zilnic câte 3-4 cești de ceai pregătit astfel.

Tinctura se prepară din flori, frunze și fructe.

Legende, mituri

Primele consemnări despre această plantă datează din anul 1305, unde se descrie faptul că s-a utilizat în tratarea unor probleme cardiace și a gutei.

Păducelul se regăsește în multe legende ale popoarelor încă din antichitate. Romanii credeau că păducelul poate proteja împotriva spiritelor malefice, motiv pentru care așezau ramuri de păducel în leagănul sugarilor. Este totodată un simbol al creștinismului, existând legende conform cărora din ramuri de păducel ar fi fost făcută cununa de spini a lui Isus.

Potrivit miturile vechilor germani, păducelul a fost generat de fulgere, și din această cauză ei l-au folosit la rugurile funerare, în speranța de a ajuta sufletele morților să ajungă în cer.

Celții considerau această plantă arborele zeului iernii și al întunericului.

ZMEURUL (Rubus idaeus)

Descriere

Zmeurul (Rubus idaeus), aparține familiei Rosaceae. Zmeurul este un arbust originar din Europa, Asia de Nord și Japonia, care, datorită efectelor benefice ale fructului și frunzelor sale, a fost cunoscut și utilizat încă din Antichitate.

Zmeurul este un arbust cu lăstari târâtori, prevăzuți cu ghimpi drepți asemănători unor ace, tulpinile sale sunt arcuite la vârfuri, simple sau ramificate. Florile sunt mici, albe, cu 5 petale, iar fructele au culoare roșie, fiind gustoase, suculente și aromate, astfel și un fruct de pădure foarte popular. Frunzele sale au marginile zimțate.

În țara noastră este răspândită în regiunile muntoase și de deal, în locul pădurilor tăiate apărând întâi căpșuni, zmeura, iar apoi murele.

Factorii activi

Frunzele conțin substanțe aromatice, acizi organici, vitamina C și tanin. Este bogat în fier, magneziu, fosfor, calciu, potasiu, în vitaminele A, B, C, D și E, astfel este benefic în combaterea anemiei, întărește dantura, unghiile și sistemul osos.

Fructul are un puternic efect antioxidant, și prezintă proprietăți antitumorale.

Recoltarea

Frunzele de zmeur se recoltează la începutul verii, înainte și în perioada de înflorire, și în nici un caz după maturarea fructului, deoarece frunzele recoltate înainte conțin mai multe ingrediente active.

Uscarea se face la umbră, în spații curate și bine aerisite, în strat subțire, fără a fi expuse razelor solare – și se depozitează în pungi de hârtie și saci de pânză.

Efecte terapeutice

Substanțele active din frunzele de zmeur au rolul de adjuvant în tratamentul diabetului, în caz de afecțiuni la rinichi și vezica urinară, și are efect benefic în tratarea gutei.

Având efecte astringente, se folosește din cele mai vechi timpuri în ginecologie, atât în medicina ayurvedică, cât și în cea tradițională.

Datorită efectului tonifiant asupra sistemului reproducător feminin, ajută în cazul prolapsului organelor genitale interne, precum vaginul, uterul și rectul, atenuează incontinența urinară cauzată de slăbirea sfincterului muscular, tratează varicele și problemele intestinale, și ajută și în caz de diaree sau greață.

Efecte ginecologice:
Stimulează ovulația, scurtează ciclul, astfel este util la pubertate, când ciclul menstrual este neregulat, iar mai târziu, ameliorează durerile menstruale din prima parte a ciclului.
2 cești de ceai de zmeur pe zi au efecte benefice asupra concepției, ovulației, îmbunătățește calitatea ovulului.
Ceaiul de zmeur, folosit în combinație cu cel de păpădie este adjuvant la persoanele la care riscul infertilității este cauzat de probleme legate de nivelul insulinei.
Reglează funcționarea miometrului, astfel, se recomandă consumul de câte 1-1 cană ceai din frunze de zmeur timp de 12 săptămâni după ovulație și 2-3 săptămâni înainte și după naștere.

În cazul infecțiilor renale, -urinare se folosește atunci când se necesită un aport mai mare de fluide.

Detoxifierea organismului: este, de asemenea, parte componentă a amestecului de ceai, compus dintr-o parte din frunze de zmeură și frunze de mure și jumătate parte din plante cu efect diuretic.

Gută: jumătate ceai din frunze de zmeură și jumătate ceai din frunze de mure, folosit ca cură timp de 3 săptămâni, după care se ține o pauză și se reia din nou. Reduce nivelurile de acid uric.

Ca ceai fortifiant se recomandă consumul zilnic.

Utilizare

Ceai – peste 1 linguriță de frunze uscate se toarnă o ceașcă de apă clocotită, se lasă la infuzat 8-10 minute, după care se filtrează și se bea.

Detoxifierea pielii, pentru spălare – în caz de acnee, ajutând și consumul de ceai.

Irigații – în caz de scurgeri vaginale albe.

Fructul se prelucrează sub formă de gem, sirop. Zmeura este foarte gustoasă bun și este un puternic antioxidant.

Tulpina – în trecut din tulpina de zmeur s-a preparat supă de o culoare frumos roșiatică, sau, primăvara, cu celelalte plante din jurul casei, s-a pregătit o supă de plante medicinale, ca de exemplu supa de plante medicinale din Joia Sfântă.

Frunzele, mugurii proaspeți de primăvară, se decojesc și se consumă crud, sau se adaugă la salate.

Atenție!

Nu este indicat:
– copiilor mici,
– mamelor care alăptează,
– până în săptămâna 36. de sarcină, deoarece poate duce la pierderea sarcinii,
– și la persoanele predispuse la constipație.

TĂTĂNEASA (Symphytum officinale)

Tătăneasa (Symphytum officinale) face parte din familia Boraginaceae. Crește în locuri umede, la marginea pâraielor, văile râurilor, zăvoaie, șanțuri, preferă solurile argiloase, răspândindu-se din zona de câmpie până în deal. Are un rizom scurt și gros, ramificat cu scoarța neagră, tulpină erectă, înaltă, acoperită pe toată suprafața cu peri aspri, frunzele sunt lungi, alterne, în partea inferioară a tulpinii oval-lanceolate. Florile sunt de culoare roșie-violacee, uneori roz-albă, apoi devin albastre. Tătăneasa înflorește pe timpul verii, în lunile mai-august. Este o plantă perenă, cu o tulpină înaltă de 50-80 cm, a cărei rădăcini fusiforme, cărnoase, în exterior de culoare neagră maronie iar în interior albe spre galben, cleioase și lipicioase la pipăit, groase de 1-2,5 cm cresc adânc înfipte în pământ.

Se înmulțește prin despărțirea tufelor sau prin semințe.

Denumiri populare: tătăneață, buruiana lui Tatin, foaia lui Tatin, foaia tatii, gavăț, lutatină, tatană, rădăcina neagră, iarbă băloasă, barba tatei, tacin, iarbă întăritoare.

Substanțe active

Rădăcina conține o cantitate mare de mucilagii precum și alantoina, alcaloizi, glicoalcaloizi, 8-10% taninuri. Frunzele sale conțin o cantitate considerabilă de taninuri, alcaloizi, precum și o cantitate mare de proteine, glicozide, colină.

Recoltarea

Se recoltează rădăcinile de tătăneasă, pe la sfârșitul toamnei, când frunzele s-au îngălbenit, sau la începutul primăverii, aproape de apariția primilor lăstari. După caz, se folosesc și frunzele , care se recoltează înainte sau în timpul înfloririi. Recoltarea se face pe vreme uscată, se acordă mare atenție ca rădăcinile și frunzele adunate să fie intacte, sănătoase, și să fie separat depozitate. La recoltare se recomandă folosirea de coșuri de răchită, pungi de hârtie, cutii din carton sau plase.

Rădăcinile scoase din pământ se spală bine într-un curent de apă.

Rădăcinile de tătăneasă se usucă în straturi subțiri cât mai repede posibil, în spații unde există o ventilație adecvată. Uscarea este considerată terminată când rădăcinile au devenit rigide și în interior au rămas albe, iar la frunze când culoarea verde a frunzelor își pierd doar o nuanță din culoarea lor.

Efecte terapeutice

Datorită proprietății cicatrizante este folosit în cazul rănilor greu vindecabile, dar și la artrite, dureri reumatice.

Utilizare

Rădăcina de tătăneasă se utilizează în stare proaspătă sau uscată în uz extern, în cel din urmă putând fi și măcinat sub formă de pulbere și folosit la prepararea de unguente, tincturi, comprese. Unguentul de tătăneasă, datorită conținutului de alantoină accelerează procesele de regenerare a celulelor, divizarea celulară și creșterea celulelor noi, regenerarea țesuturilor, și îmbunătățește circulația limfatică.

Unguentul, cataplasma și tinctura de tătăneasă ajută la fracturi, entorse, contuzii, întinderi, reumatism, răni purulente sau leziuni mai profunde, datorită proprietăților lui antiinflamatorii.

Frunzele sunt întrebuințate sub formă proaspătă sau uscată, pregătită mai ales ca ceai, însă și ca băi sau băi de șezut. Acest ceai poate fi administrat în sine sau ca în amestec cu gălbenele în tratarea ulcerului gastric și duodenal. La fel se folosește și ceaiul obținut din rădăcină. Este ingredientul principal, pe lângă gălbenele, al ceaiurilor care ajută la cicatrizarea și calmarea stomacului. Deoarece poate provoca leziuni la nivelul ficatului (conține alcaloizi pirolizidinici, care în cantități mari sunt substanțe toxice) și conține și agenți cancerigeni, consumul acestuia este recomandat doar după consultarea unui medic, dar în nici un caz nu se recomandă consumul lui pe termen lung.

Sub formă de baie este recomandat în probleme reumatice, gută, la deteriorarea discului intervertebral, iar ca baie de șezut pentru varice, sau ca tratament ulterior în caz de fracturi.

La boli ale aparatului respirator se folosește ca ingredient suplimentar cu alte plante, având efect de calmare a tusei. Extractul puternic obținut din rădăcina de tătăneasă se recomandă pentru clătiri ale gurii, în caz de faringită, dureri de gât sau probleme ale cavității bucale.

Din propria experiență: la fiul meu cel mic, la vârsta de jumătate de an s-a diagnosticat dermatită atopică, boală ce rezultă un grad ridicat de inflamație a pielii, care cauzează uscarea pielii și mâncărime. Crema de gălbenele a ameliorat inflamația, însă nu a ajutat la regenerarea completă a pielii și la petele uscate. Dat fiind că tătăneasa ne creștea în curte, am pregătit un unguent din rădăcină de tătăneasă, pe bază de untură de porc. Iarna, amintindu-mi zona unde se află planta, am dezgropat 4 bucăți diferite de rădăcini, le-am spălat bine în apă, le-am periat și le-am tăiat mărunt. Am pus la foc cca 200 g untură de porc, la care am adăugat bucățile mărunte de rădăcină, iar când compoziția s-a încins, am lăsat-o încă 5-6 minute pe foc, după care l-am stins. Am lăsat amestecul la repaus peste noapte, după care l-am încălzit din nou, doar până a devenit lichid, l-am strecurat, am încercat să presez pe cât posibil bucățile de rădăcină, am turnat alifia în recipiente mici și le-am păstrat la frigider.

Am aplicat în fiecare dimineață cremă de gălbenele (preparat acasă) pe pielea copilului, iar când aceasta s-a absorbit, urma unguentul de tătăneasă. După numai două săptămâni se putea observa o îmbunătățire semnificativă. De atunci, îl aplicăm doar ocazional, pe petele mai uscate.

Fiul meu primește și a primit, desigur, pe lângă aplicarea unguentului și tratament homeopat și gemoterapie, însă în timpul acestor tratamente nu s-a ameliorat uscăciunea pielii, până în momentul în care am început să-l tratăm și cu unguent de tătăneasă.

LEURDA (Allium ursinum)

Descriere

Leurda face parte din familia Liliaceae. Leurda (Allium ursinum) crește în asociații dense, în păduri sau pe câmpii. Este o plantă perenă înaltă de 30-40 cm cu un miros și gust caracteristic de usturoi. Înflorește în aprilie și mai. Leurda are un bulb ovoidal.

Puteți afla mai multe despre leurdă din articolul nostru intitulat Leurda – vestitorul primăverii.

Substanțe active

Planta conține numeroși compuși pe bază de sulf (alicina, ajoena).

Recoltare

În scopuri medicinale se utilizează frunzele fragede și bulbii leurdei. Se colectează în lunile de primăvară. Bulbii se depozitează în condiții asemănătoare cu ale cepei. Frunzele de leurdă se comercializează și în magazine specializate bio. Nu se recoltează după ce planta înflorește. Deoarece este o plantă protejată, de pe o tulpină se pot recolta cel mult două frunze.

Indicații terapeutice

Crește apetitul și îmbunătățește funcționarea sistemului digestiv. Acțiunea lui antihipertensivă și hipolipemiantă sunt bine cunoscute, iar datorită conținutului mare de vitamina C întărește și sistemul imunitar.

Utilizare

În medicina populară, asemeni plantei înrudite cultivate, leurda se utilizează în prevenirea infecțiilor la nivelul căilor respiratorii superioare și la reducerea severității bronșitei, se folosește în echilibrarea florei intestinale, iar datorită proprietății sale de îmbunătățire a sistemului digestiv este utilizat și în tratarea anumitor boli digestive. Primăvara se consumă sub formă proaspătă, ca ingredient al salatelor. În stare congelată își pierde gustul său caracteristic.

Rezultatele clinice umane nu confirmă efectul leurdei de menținere a nivelului de glucoză și de producție a insulinei, însă, cu toate acestea, în cazul bolnavilor cu diabet zaharat care consumă preparate ce conțin extract de leurdă, se recomandă monitorizarea regulată a glicemiei.

Uz extern

Conform unor observații populare, leurda folosită în uz extern pe piele (cataplasme, comprese) are efect benefic în tratarea anumitor infecții fungice. Se recomandă, ca persoanele care au o piele sensibilă s-o utilizeze cu prudență, deoarece după aplicare pot apărea pe piele erupții cutanate, iritații sub formă de roșeață. În astfel de cazuri folosirea leurdei trebuie suspendată. Se recomandă aplicarea doar pe o mică zonă a pielii, și să fie utilizat doar în cazul în care nu apar reacții alergice incomode.

Cercetări

Conform cercetărilor științifice, leurda are efect antihipertensiv, încetinește formarea depunerilor de colesterol pe pereții vaselor de sânge și îmbunătățește circulația la extremități. În condiții de laborator usturoiul și leurda au redus nivelul seric de colesterol în funcție de cantitatea de leurdă consumată, de doza de alicină, ajoena administrată, prin influențarea sintezei colesterolului. Extractele de leurdă obținute cu solvenți organici au redus semnificativ (chiar și cu 40%) sinteza colesterolului. Consumul regulat de leurdă este remediul natural al scăderii nivelului de colesterol și astfel și al prevenirii numeroaselor boli cardiovasculare.

O altă acțiune a leurdei este inhibarea agregării trombocitelor, prevenind formarea de cheaguri. Nu este recomandată administrarea lui cu medicamente anticoagulante din cauza creșterii riscului de sângerare. Din cauza riscului crescut de sângerare nu se poate consuma leurdă înainte de intervenții chirurgicale, iar pacienții care iau anticoagulante, antiinflamatoare nesteroidiene pot consuma regulat leurdă doar sub supraveghere medicală.