Tătăneasa (Symphytum officinale) face parte din familia Boraginaceae. Crește în locuri umede, la marginea pâraielor, văile râurilor, zăvoaie, șanțuri, preferă solurile argiloase, răspândindu-se din zona de câmpie până în deal. Are un rizom scurt și gros, ramificat cu scoarța neagră, tulpină erectă, înaltă, acoperită pe toată suprafața cu peri aspri, frunzele sunt lungi, alterne, în partea inferioară a tulpinii oval-lanceolate. Florile sunt de culoare roșie-violacee, uneori roz-albă, apoi devin albastre. Tătăneasa înflorește pe timpul verii, în lunile mai-august. Este o plantă perenă, cu o tulpină înaltă de 50-80 cm, a cărei rădăcini fusiforme, cărnoase, în exterior de culoare neagră maronie iar în interior albe spre galben, cleioase și lipicioase la pipăit, groase de 1-2,5 cm cresc adânc înfipte în pământ.

Se înmulțește prin despărțirea tufelor sau prin semințe.

Denumiri populare: tătăneață, buruiana lui Tatin, foaia lui Tatin, foaia tatii, gavăț, lutatină, tatană, rădăcina neagră, iarbă băloasă, barba tatei, tacin, iarbă întăritoare.

Substanțe active

Rădăcina conține o cantitate mare de mucilagii precum și alantoina, alcaloizi, glicoalcaloizi, 8-10% taninuri. Frunzele sale conțin o cantitate considerabilă de taninuri, alcaloizi, precum și o cantitate mare de proteine, glicozide, colină.

Recoltarea

Se recoltează rădăcinile de tătăneasă, pe la sfârșitul toamnei, când frunzele s-au îngălbenit, sau la începutul primăverii, aproape de apariția primilor lăstari. După caz, se folosesc și frunzele , care se recoltează înainte sau în timpul înfloririi. Recoltarea se face pe vreme uscată, se acordă mare atenție ca rădăcinile și frunzele adunate să fie intacte, sănătoase, și să fie separat depozitate. La recoltare se recomandă folosirea de coșuri de răchită, pungi de hârtie, cutii din carton sau plase.

Rădăcinile scoase din pământ se spală bine într-un curent de apă.

Rădăcinile de tătăneasă se usucă în straturi subțiri cât mai repede posibil, în spații unde există o ventilație adecvată. Uscarea este considerată terminată când rădăcinile au devenit rigide și în interior au rămas albe, iar la frunze când culoarea verde a frunzelor își pierd doar o nuanță din culoarea lor.

Efecte terapeutice

Datorită proprietății cicatrizante este folosit în cazul rănilor greu vindecabile, dar și la artrite, dureri reumatice.

Utilizare

Rădăcina de tătăneasă se utilizează în stare proaspătă sau uscată în uz extern, în cel din urmă putând fi și măcinat sub formă de pulbere și folosit la prepararea de unguente, tincturi, comprese. Unguentul de tătăneasă, datorită conținutului de alantoină accelerează procesele de regenerare a celulelor, divizarea celulară și creșterea celulelor noi, regenerarea țesuturilor, și îmbunătățește circulația limfatică.

Unguentul, cataplasma și tinctura de tătăneasă ajută la fracturi, entorse, contuzii, întinderi, reumatism, răni purulente sau leziuni mai profunde, datorită proprietăților lui antiinflamatorii.

Frunzele sunt întrebuințate sub formă proaspătă sau uscată, pregătită mai ales ca ceai, însă și ca băi sau băi de șezut. Acest ceai poate fi administrat în sine sau ca în amestec cu gălbenele în tratarea ulcerului gastric și duodenal. La fel se folosește și ceaiul obținut din rădăcină. Este ingredientul principal, pe lângă gălbenele, al ceaiurilor care ajută la cicatrizarea și calmarea stomacului. Deoarece poate provoca leziuni la nivelul ficatului (conține alcaloizi pirolizidinici, care în cantități mari sunt substanțe toxice) și conține și agenți cancerigeni, consumul acestuia este recomandat doar după consultarea unui medic, dar în nici un caz nu se recomandă consumul lui pe termen lung.

Sub formă de baie este recomandat în probleme reumatice, gută, la deteriorarea discului intervertebral, iar ca baie de șezut pentru varice, sau ca tratament ulterior în caz de fracturi.

La boli ale aparatului respirator se folosește ca ingredient suplimentar cu alte plante, având efect de calmare a tusei. Extractul puternic obținut din rădăcina de tătăneasă se recomandă pentru clătiri ale gurii, în caz de faringită, dureri de gât sau probleme ale cavității bucale.

Din propria experiență: la fiul meu cel mic, la vârsta de jumătate de an s-a diagnosticat dermatită atopică, boală ce rezultă un grad ridicat de inflamație a pielii, care cauzează uscarea pielii și mâncărime. Crema de gălbenele a ameliorat inflamația, însă nu a ajutat la regenerarea completă a pielii și la petele uscate. Dat fiind că tătăneasa ne creștea în curte, am pregătit un unguent din rădăcină de tătăneasă, pe bază de untură de porc. Iarna, amintindu-mi zona unde se află planta, am dezgropat 4 bucăți diferite de rădăcini, le-am spălat bine în apă, le-am periat și le-am tăiat mărunt. Am pus la foc cca 200 g untură de porc, la care am adăugat bucățile mărunte de rădăcină, iar când compoziția s-a încins, am lăsat-o încă 5-6 minute pe foc, după care l-am stins. Am lăsat amestecul la repaus peste noapte, după care l-am încălzit din nou, doar până a devenit lichid, l-am strecurat, am încercat să presez pe cât posibil bucățile de rădăcină, am turnat alifia în recipiente mici și le-am păstrat la frigider.

Am aplicat în fiecare dimineață cremă de gălbenele (preparat acasă) pe pielea copilului, iar când aceasta s-a absorbit, urma unguentul de tătăneasă. După numai două săptămâni se putea observa o îmbunătățire semnificativă. De atunci, îl aplicăm doar ocazional, pe petele mai uscate.

Fiul meu primește și a primit, desigur, pe lângă aplicarea unguentului și tratament homeopat și gemoterapie, însă în timpul acestor tratamente nu s-a ameliorat uscăciunea pielii, până în momentul în care am început să-l tratăm și cu unguent de tătăneasă.