Portfolios – Pagina 2 – Natural Herbs

MUȘEȚELUL (Matricaria recutita)

Natural Herbs 2017-02-28

Denumiri populare: romaniță, mătrice, mătricea, morună, roman, romonel sau românică

Descriere:

Mușețelul face parte din ordinul Asterales, familia Asteraceae și este o plantă medicinală foarte frecvent utilizată. Este o plantă anuală, care apare de muLte ori toamna. Rădăcina este fusiformă, nu pătrunde foarte adânc în sol. Tulpina este cilindrică, erectă sau culcată, în funcție de habitat și de factorii de mediu, are o înălțime de 5-80 cm. Frunzele sunt divizate, lanceolate-alungite, penat-sectate. Florile sunt grupate în capitule terminale, receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi, devine conic și gol la interior. Florile apar la sfârșitul lunii aprilie și la începutul lunii mai și persistă până la mijlocul verii.

Mușețelul provine din zona mediteraneeană și s-a răspândit în zonele temperate ca o buruiană asociată plantațiilor de grâu. Sunt specii de plante tipice zonelor saline, de multe ori apar de-a lungul drumurilor, pe fânețe, pe câmpurile de grâu și lucernă dar există și culturi importante de mușețel.

Colectarea:

Medicamentul provine din flori (Chamomillae anthodium) și din uleiul esențial (Aetheroleum Chamomillae). Florile se pot culege atunci când cele tubulare sunt deja galbene iar cele radiale au deja o poziție orizontală. Colectarea se face cu un recoltator numit pieptene.

Cultivarea:

Mușețelul se poate cultiva în aproape orice tip de sol de grădină, aducând o recoltă bogată mai ales în zonele cu multă lumină. Înmulțirea se face prin semințe, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie. Culturile de primăvară sunt mai nesigure și vor avea mai puține flori. Semințele se mușețel se încolțesc la lumină, de aceea, ele se presară pe suprafața solului și nu se vor acoperi cu pământ. Germenii de mușețel rezistă în timpul iernii sub forma de rozete bazale iar florile apar anul următor, în luna mai. După recoltarea primului ciclu de flori, în condiții favorabile, în partea inferioară a tulpinilor se vor dezvolta tulpini noi, dând naștere la o nouă generație de flori.

Florile se pot usca atât pe cale naturală cât și pe cale artificială. În cazul uscării naturale, florile se vor așeza una lângă cealaltă și astfel nu trebuie să fie întoarse și nu se vor rupe. În general, din 5 kg de flori proaspete va ieși 1 kg de medicament.

Substanțe active:

Mușețelul conține o cantitate considerabilă de ulei esențial, o componentă importantă a acestuia fiind camazulena. Pe lângă uleiul esențial, planta conține și flavonoide (apigenină, luteolină, patuletină și glicozide), cumarine și substanțe musoase precum pectina.

Utilizare:

Datorită proprietăților sale terapeutice, mușețelul este una dintre plantele medicinale utilizate din cele mai vechi timpuri. Planta este cunoscută pentru efectele ei antispastice, antiinflamatoare și antiseptice. Este foarte eficientă în cazul ulcerelor și inflamațiilor gastro-intestinale. În cazul bolilor respiratorii, se folosește inhalat. Ceaiul de mușețel are efecte calmante, antispastice, carminative, întărește stomacul și ajută digestia. Se folosește ca apă de gură în cazul problemelor gingivale sau în caz de faringită. Sub formă de comprese, se folosește pentru tratarea eczemelor sau rănilor care se vindecă greu, pe ochii inflamați și pe înțepături de insecte. Băile de șezut cu mușețel sunt eficiente împotriva hemoroizilor sau inflamațiilor organelor genitale feminine. Derivatele uleioase se folosesc pentru tratarea arsurilor mici și ale escarelor.

Mușețelul este o materie primă importantă în industria cosmetică, excelentă pentru fabricarea unguentelor, cremelor și gelurilor de duș. De asemenea, se folosește și pentru îngrijirea părului, calmează pielea iritată, tratează mătreața și mâncărimile. Intră în componența mai multor produse pentru îngrijirea părului, deschide culoarea părului blond și îi conferă o strălucire mătăsoasă.

URZICA MOARTĂ ALBĂ (Lamium album)

Natural Herbs 2017-02-28

Denumiri populare: urzica albă, mierea ursului, fata mâței, urzica creață, sugel alb, urzica surdă

Descriere:

Urzica moartă albă face parte din ordinul Lamiales, familia labiatelor (Lamiaceae). Este o plantă perenă cu rizom ramificat. Tulpinile dreptunghiulare au o înălțime de 30-50 cm și frunze alterne. Frunzele sunt triunghiular-ovate cu vârfuri ascuțite și margini dințate. Florile au aproximativ 2 cm lungime cu un caliciu sudat și o corolă albă sau galben deschisă, două dintre cele patru stamine fiind mai scurte. Perioada de înflorire începe în mai și, în funcție de habitat, poate ține chiar și până în luna septembrie.

Urzica moartă albă este o plantă răspândită în Europa și în Asia. Preferă solurile bogate în azot, apare frecvent pe marginea pădurilor, în zonele de tufăriș, în lungul gardurilor, în asociațiile proaspete de plante.

Colectarea:

Medicamentul este constituit din corola florilor (Lamii albi flos) și din tulpinile aeriene cu flori (Lamii albi herba). În primul caz, corola și staminele se îndepărtează din caliciu și se separă de restul florii. Uscarea are loc la umbră, florile fiind așezate într-un strat subțire sau într-un uscător artificial. Este important ca florile să-și păstreze cât mai bine culoarea lor albă. În cazul tulpinilor, acestea se taie cu câțiva centimetri deasupra solului. 1 kilogram de medicament uscat se obține din 6-7 kg de flori sau din 4-5 kg de tulpini.

Substanțe active:

Lamalbida, unul dintre glicozidele iridoide, este unul dintre principalele ingrediente active. Planta conține și acizi fenolcarbonici și derivați ai acestora (în special acid cafeic și esterii acestuia) precum și flavonoide.

Utilizare:

Utilizarea terapeutică a urzicii moarte albe se datorează efectelor ușor diuretice și expectorante. În medicina populară este adesea folosită împotriva scurgerilor albe sau pentru tratarea problemelor urinare apărute din cauza hipertrofiei benigne a prostatei. Ocazional se poate folosi și pentru tratamentul bronșitei. Se poate utiliza și în cazul problemelor gastrice sau digestive, mai ales pentru tratarea balonării. Consumul ceaiului de urzică albă moartă este recomandat și în caz de insomnie. Ca tratament extern, tulpinile cu flori se folosesc pentru băi împotriva inflamațiilor rectale sau dermatologice dar și pentru a calma durerile menstruale.

ECHINACEA PURPUREA (Echinacea purpurea)

Natural Herbs 2017-02-28

Denumiri populare: echinacea

Descriere:

Speciile din genul Echinacea fac parte din familia Asteraceae. Pe lângă echinacea purpurea, celelalte specii recunoscute pentru utilizare lor în scopuri medicale sunt E. angustifolia și E. pallida. Echinacea purpurea este o plantă perenă, erbacee cu o înălțime de 80-150 cm. Rădăcinile plantei pătrund adânc în sol, au ramificații fibroase, rizomul este vertical, scurt. Tulpinile sunt cilindrice, acoperite cu perișoare, îngroșându-se spre capătul superior. Sub capitul, tulpina se lărgește, devine tubulară. Frunzele sale sunt late, lanceolate sau eliptice-alungite, fiind acoperite cu perișoare pe ambele părți. Florile sunt conice, au o culoare violacee iar lungimea lor cu pedicel este de 4-6 cm. Perioada de înflorire are loc în perioada iunie – septembrie.

Speciile de Echinacea sunt native în America de Nord iar în Europa sunt cultivate ca plante ornamentale sau medicinale. Planta se dezvoltă cel mai bine în soluri cu straturi adânci de humus, bogate în azot și cu un drenaj bun.

Cultivarea:

Ciclul de cultură al speciilor de Echinacea durează 2-3 sau chiar 4 ani. Planta se poate înmulți prin butași, semințe sau prin răsaduri. Pentru a obține herba, planta se poate recolta deja în primul an de cultivare, deși recolta nu va fi una semnificativă. În cazul unei culturi timpurii, planta va înflori deja în primul an, cu toate că florile ar trebui să fie culese de abia din anul următor, când recolta va fi mult mai bogată. Pentru a extrage substanțele active din rădăcină, planta se colectează în cel de-al doilea sau al treilea an de cultivare, la sfârșitul perioadei de vegetație.

Substanțe active:

Medicamentul este obținut din tulpinile și florile uscate (Echinaceae purpureae herba) sau din rădăcini (Echinaceae purpureae radix). Cele mai importante ingredientele active sunt: acidul cichoric, alchilamidele, polizaharidele, uleiurile esențiale, flavonoidele, poliacetilene și alcaloizii.

Utilizare:

Ca tratament intern, se folosește pentru activarea sistemului imunitar, accelerarea fagocitozei, activarea macrofagelor. De asemenea, planta are efecte antivirale și bacteriostatice dovedite. Preparatele de echinacea sunt utilizate pentru a întări rezistența organismului, în special în cazul unor infecții virale, inflamații acute sau cronice. Datorită efectelor ei antibacteriene, este frecvent utilizată ca ingredient al apelor de gură sau ale amestecurilor de ceaiuri recomandate în caz de gingivită, faringită sau uretrită. Din plantele proaspăt-culese, prin presare se poate obține suc de echinacea, care se conservă print tratament termic blând și se utilizează în scopuri preventive.

Ca tratament extern, echinacea accentuează regenerarea celulelor epiteliale și are efecte anti-inflamatoare. Intră în compoziția preparatelor pentru vindecarea rănilor grave, ulcerațiilor, mucoaselor inflamate.

MERIȘORUL (Vaccinium vitis-idaea)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: afin, afin roșu, bujor, cimișir, coacăz, coacăz de munte, poranici, smirdar, saschiu, brebenoc, cununiță,

Descriere:

Merișorul (Vaccinium vitis idaea) este un arbust peren pitic care face parte din familia Ericaceae (Ericaceae). Frunzele ovate au o lungime de 1-3 cm și margini ușor răsfrânte, o suprafață lucioasă și puncte negre pe spate. Florile campanulate au o culoare albă sau roz pal și sunt formate din 4 petale. Fructele sunt boabe rotunde de o culoare roșie vie, un pic mai mari decât afinele.

Merișorul este o plantă nativă în Europa, Asia și America de Nord. În Europa, specia crește în păduri de confiere, în zone de mlaștină și în soluri acide, montane chiar și la altitudini de peste 2000 m.

Colectarea:

În scopuri medicale se pot colecta atât frunzele cât și fructele. Este important să avem multă grijă în timpul culegerii să nu lezăm prea tare arbuștii. Frunzele se uscă la umbră, fructele se pot prelucra proaspăt culese sau se pot conserva și prin uscare.

Substanțe active:

Planta este foarte bogată in antioxidanți, care protejează organismul de procesele degenerative de oxidare. Conține vitaminele A, B, C și E, o serie de minerale si flavonoide. Frunzele conțin taninuri și arbutină.

Utilizare:

Ceaiul din frunzele de merișor se folosește pentru tratarea problemelor renale și infecțiile tractului urinar.

Consumul fructelor, produselor derivate din ele și extractelor de fructe se recomandă în cazul infecțiilor tractului urinar, afecțiunilor prostatei și problemelor renale. Se recomandă și în caz de exces de greutate, hiperglicemie, proleme cu metabolismul lipidelor, arterioscleroză sau tensiune arterială înaltă. Trebuie să menționăm faptul că unele studii arată că consumul îndelungat și în cantități mari de merișoare crește riscul formării pietrelor la rinichi.

Merișoarele au proprietăți antioxidante, întăresc sistemul imunitar, protejează organismul împotriva infecțiilor, au proprietăți vasoprotectoare, contribuie la regenerarea celulară, la detoxifiere, previn formarea pietrelor și dezvoltarea bolilor inflamatorii sau tumorale, de aceea, putem spune că au efecte preventive considerabile.

Fructele se pot consuma ca atare, în shake-uri, în salate de fructe sau ca ornamente delicioase pe prăjituri. Datorită gustului acrișor, se folosesc frecvent în sosuri sau gemuri. Din fructe se poate prepara sirop sau gem sau se pot conserva prin congelare sau uscare pentru zilele reci.

CIUBOȚICA-CUCULUI (Primula veris)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: primulă, luminiţa de seară, ţâta vacii, talpa gâştei, cizma cucului,

Descriere:

Este o specie perenă, erbacee, care face parte din familia Primulaceae și înflorește în primele luni ale primăverii. Rizomul are o culoare maronie închisă, aproximativ 10 cm lungime și 0,5 cm grosime, de aici pornesc rădăcini înguste de câte 20-25 cm lungime. Frunzele ovoidale alungite, cu o suprafață încrețită, îngustate la capăt, formează pe sol o rozetă. Pe tulpina de 15-25 cm înălțime, fără frunze, se găsesc flori care se grupează într-o umbrelă simplă. Florile sunt închinate, au o culoare galbenă și formă de clopot, pe pedicelul corolei formate din petale sudate se pot observa câte cinci pete portocalii. Florile apar în martie-aprilie. Fructele sunt capsule dințate, alungite, de formă ovală, cu semințe mici, de culoare gri-maronie.

Trăiește în zonele temperate din Eurasia, mai ales în păduri montane, desișuri, câmpii, preferă solurile alcaline, calcaroase.

Colectarea:

În scopuri medicinale se folosesc rădăcinile, frunzele și florile plantei. Rizomul este colectat în timpul înfloririi sau toamna. Florile se culeg atunci când apar iar frunzele pe tot parcursul anului. Florile necesită uscare rapidă și depozitare într-un loc uscat, în caz contrar se decolorează. Un kilogram de substanță uscată se poate obține din 3-3,5 kg de rădăcini, 6-7 kg de flori sau 5 kg de frunze uscate.

Substanțe active:

Planta conține glicozide-iridoid (catalpol, veronicozid), flavonoide, saponine triterpene, taninuri, urme de uleiuri esențiale și acizi organici.

Utilizare:

Ciuboțica-cucului conține saponine triterpene și fenol glicozide (primverină, primulaverină) în toate părțile ei dar mai ales în rădăcini. Florile conțin mai puțină saponină dar conțin flavonoide, carotine și o cantitate mică de uleiuri esențiale. Frunzele conțin foarte puțină saponină însă au cantități semnificative de vitamina C.

Utilizare:

Este un expectorant foarte bun. Calmează tusea persistentă și ajută la expectorare și eliminarea secrețiilor. În caz de traheită sau bronșită, se folosește tinctura obținută din rădăcină. Se poate utiliza și ca agent diuretic și se cunosc și efectele benefice în tratarea gutei și reumatismului.

În medicina populară se folosește ca diuretic, calmant și pentru ameliorarea problemelor reumatice. Florile sunt folosite pentru tratarea tusei, ca diuretic, pentru accelerarea transpirație și ca sedativ. Ocazional, se pot adăuga și în amestecurile de ceai pentru culoare. Domeniile de utilizare homeopatice includ tratamentul cefaleelor și ale erupțiilor cutanate.

Ceai: ½ linguriță de rădăcini uscate sau 1 linguriță de flori uscate de primulă se amestecă cu 2 dl de apă rece, amestecul se fierbe și se strecoară după 10-15 minute. Pentru calmare tusei se recomandă 3-4 căni de ceai pe zi. Rădăcinile de primule sunt foarte bogate în saponine, de aceea, intră în compoziția mai multor ceaiuri antitusive.

VENTRILICA (Veronica officinalis)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: buruiana-de-perit, buruiana-de-cel-perit, matrice, soparlaiță, ventricea, vindrilică,

Descriere:

Ventrilica este o specie de plante din familia Plantaginaceae, genul Veronica. Genul include aproximativ 250 de specii cunoscute, dintre care aproximativ 30 apar și în țara noastră. Ventrilica este de multe ori înlocuită cu stejerelul (Veronica chamaedrys). Este vorba despre o plantă erbacee perenă. Are un rizom cilindric, târâtor, o tulpină culcată de 15-30 cm lungime, acoperită cu perii ciufulite, formând rădăcini la înălțimea nodurilor. Frunzele alterne, ovate, cu pețiol scurt au margini fin zimțate. Inflorescențele sunt panicule erecte, corola are o culoare albastră deschisă și două stamine proeminente. Florile apar în iunie și se mențin până în august.

Este răspândită în aproape toată Europa, în Asia de Vest și în America de Nord. Preferă solurile proaspete, ușor acide. Crește în păduri, în zonele de desiș, de defrișare, pe pantele dealurilor, marginea șanțurilor, lângă drumuri.

Efectele terapeutice au fost deja cunoscute și de romani, care au folosit planta pentru o gamă largă de probleme medicale. Dacă cineva a vrut să facă un compliment unui prieten sau unui cunoscut, îi spunea că are atât de multe calități precum ventrilica.

Colectarea:

Substanța activă se obține din tulpinile cu frunze (Veronica officinalis herba), care se pot colecta în perioada iunie-august. Se pot colecta și tulpinile stejerelului (Veronica chamaedrys hera), dar substanțele active obținute din cele două specii nu trebuie să fie amestecate. Din 4-5 kg de tulpini proaspăt culese se obține 1 kg de medicament uscat.

Substanțe active:

Planta conține glicozide-iridoid (catalpol, veronicozid), flavonoide, saponine triterpene, taninuri, urme de uleiuri esențiale și acizi organici.

Utilizare:

Este o plantă foarte frecvent utilizată în medicina populară având domenii de aplicare foarte variate. În principal se utilizează pentru tratarea infecțiilor căilor respiratorii superioare, gastroenteritei, problemelor vezicii urinare, problemelor reumatice și inflamației pielii. Este un component popular în ceaiurile purificatoare ale sângelui. Pentru femei este recomandată mai ales pentru ameliorarea simptomelor menopauzei. Apare și în amestecurile expectorante și în ceaiurile împotriva diareii.

Ceai: 3 dl de apă fiartă se toarnă peste 1 linguriță de Veronica officinalis iar amestecul se strecoară după 5 minute de infuzie.

Tinctura: Doi pumni de plante uscate tocate se amestecă într-un litru de alcool de 38-40%, după care se lasă la fermentat într-un loc cald, timp de două săptămâni. Pentru cei care suferă de probleme reumatice sau de gută, se recomandă ca loțiune externă pentru frecție. Este potrivită și pentru uz intern, împotriva bronșitei, caz în care se recomandă câte 15 picături amestecate cu ceai sau apă, de trei ori pe zi.

Amestec de ceai: de obicei se prepară din păpădie, cicoare și ventrilică uscată, în proporție de 2: 2: 1. Din acest amestec se adaugă câte o linguriță cu vârf în 3 dl de apă clocotită și se strecoare după 5 minute. Este eficient împotriva problemelor hepatice și ale splinei.

CRUȘIN (Frangula alnus)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: cruşel, lemn câinesc, salbis, spinul cerbului, salba moale, pasachina,

Descriere:

Crușinul aparține familiei Ramnaceae. Este un arbust foios sau un arbore de 2-4 m înălțime. Are puține ramificații. Scoarța ramurilor are o culoare gri mată și este acoperită cu pete reliefate albicioase. Dacă scoarța este ușor zgâriată, locul zgârieturii va avea o culoare ruginie. Frunzele dispuse altern au o formă eliptic-ovată, 3-6 cm lungime, margini intacte și o suprafață străbătută de numeroase nervuri oblice. Florile sunt mici, de culoare galben-verzui, grupate în buchețele situate la axila frunzelor. Florile se mențin din mai până în septembrie. Fructele cărnoase au la început o culoare roșie, după maturare devin negre-violete.

Planta este răspândită în aproape toată Europa. În Europa Centrală se găsește și la altitudini de peste 1000 m. Este o specie rezistentă la frig care evită solurile calcaroase, umiditatea solului fiind o condiție esențială pentru ea. De obicei apare în zone de păduri rare, umede, pădurici și zonele mlăștinoase.

Colectarea:

Substanța activă se găsește în scoarță (Cortex frangulae). În scopuri medicale se utilizează scoarța de crușin, recoltată de pe ramurile cu o grosime de peste 2 cm. Scoarța ramurilor mai subțiri nu se poate valorifica din punct de vedere medical. Scoarța se colectează din aprilie până în august.

Substanțe active:

Scoarța proaspătă conține antraglicozide, antrachinonă liberă, flavonoide, taninuri. Antrachinona, substanța căreia i se datorează proprietățile medicale ale crușinului, se dezvoltă în timpul uscării și depozitării prelungite.

Utilizare:

Are efecte laxative, în cantitate mai mare este un laxativ extrem de puternic. Scoarța proaspătă poate provoca senzație de greață sau crampe intestinale, de aceea acesta se consumă numai în formă uscată, după o perioadă de depozitare de cel puțin un an sau după tratament termic (la 100 ° C timp de 60 -120 de minute). Ceaiurile sau extractele de scoarță de crușin se folosesc în caz de constipație. Se poate folosi și în amestecuri de ceaiuri, împotriva problemelor hepatice sau biliare. Nu este recomandat în timpul sarcinii sau alăptării, deoarece substanțele sunt excretate în laptele matern și pot provoca diaree la bebeluși. Nu este recomandat pentru copii cu vârsta sub 12 ani, în acest caz se va evita și dacă ele au colită. De asemenea, se recomandă evitarea utilizării prelungite sau prea frecvente.

Crușinul este o plantă toxică! Nu se recomandă în scopurile menționate în medicina populară, adică pentru purificarea sângelui sau pentru slăbit.

PUFULIȚA CU FLORI MICI (epilobium parviflorum)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: limbricaş, răsgoage, sburătoare

Descriere

Este o plantă perenă, erbacee, care aparține familiei Onagraceae și care poate ajunge la o înălțime de până la 80 cm. Tulpina este erectă, acoperită cu perișori abundenți în partea inferioară. Frunzele inferioare și din mijloc sunt opuse, cele superioare sunt alterne, lanceolate sau alungit-ovate, pufoase. Are inflorescențe rare, dispuse în panicule care apar în iunie – iulie. Petalele floricelelor au o culoare violetă sau roz pal. Fructele sunt capsule cilindrice, semințele au 0,5-2 mm lungime, o culoare maronie-neagră și sunt acoperite cu peri.

Numeroase specii ale genului apar în regiunile temperate, dintre aceste specii înrudite, unele sunt foarte asemănătoare, iar apartenența plantelor la o anumită specie necesită de multe ori o examinare sub microscop. Pufulița cu flori mici și celelalte specii înrudite preferă locurile umede, mlăștinoase, pajiștile și țărmurile umede, pădurile mlăștinoase sau izolate, asociațiile de plante din zonele aluviale, unde, de multe ori, apar într-o abundență considerabilă.

Colectarea:

Substanța activă se obține din tulpina situată deasupra solului (Epilobii herba). Se culege la apariția primelor flori. Porțiunile mai groase ale tulpinilor nu pot ajunge în substanța uscată. Se cunosc mai multe specii înrudite, care se pot confunda foarte ușor și care se încrucișează frecvent, de aceea, culegerea plantei necesită o precauție deosebită. De obicei din 5 kg de plante proaspăt culese se obține 1 kg de substanță uscată.

Substanțe active:

Conține beta-sitosterol și esteri de sitosterol, flavonoide, saponine triterpenice și taninuri.

Utilizare:

Efectul benefic al beta-sitosterolului în prima etapă al hipertrofiei prostatei a fost deja dovedit clinic. Prin utilizare regulată se poate evita hipertrofia prostatei. Pufulița cu flori mici reduce frecvența urinărilor nocturne și permite un somn liniștit. Datorită efectelor sale anti-inflamatorii, planta constituie un remediu foarte eficient împotriva cistitei și al disfuncțiilor vezicii urinare, fiind recomandată atât femeilor cât și bărbaților. Nu se cunosc efecte secundare dar utilizarea prelungită poate provoca iritații ale stomacului sau intestinelor. În medicina populară este frecvent utilizată pentru tratarea inflamației sau hipertrofiei benigne a prostatei, fie individual fie în amestec cu alte plante.

Ceai: o lingură de plante uscate tocate se opărește cu 2,5 dl de apă clocotită, se lasă acoperit timp de 15-20 de minute. Se recomandă 2-3 căni de ceai pe zi.

Orice bărbat cu vârsta peste patruzeci de ani ar trebui să bea câte o cană de ceai pe săptămână. Utilizarea ulterioară depinde de frecvența urinărilor nocturne.

CORNUL EUROPEAN (Cornus mas)

Natural Herbs 2017-01-09

Denumiri populare: corn

Descriere:

Cornul european (Cornus mas) face parte din familia Cornaceae . Cele mai multe specii de corn cresc în emisfera nordică. Este un arbust care preferă locurile luminoase și uscate, care crește la 2,5 – 4 m înălțime. Frunzele de 4-8 cm au culoare verde lucioasă și formă ovată. Florile mici, galbene formează grupuri de câte 10-25, apar în primele zile ale primăverii, înainte de apariția frunzelor.

Florile conțin mult nectar și polen, de aceea planta este una dintre primele plante melifere de primăvară.

Fructele, care apar în august-septembrie, sunt drupe ovale de maxim 2 cm lungime, când sunt coapte au o culoare roșie strălucitoare. Planta crește în zonele de tufărișuri luminoase, în păduri rare, pe pantele dealurilor și ale munților, în special în soluri moi. Crește lent dar în condiții bune va avea o viață foarte lungă. Din lemnul tare de corn se pot face mânere foarte bune pentru diferite instrumente.

Cornul european este răspândit în Europa Centrală până la Marea Neagră. Planta este cultivată în mai multe țări, mai ales în parcuri, deoarece florile timpurii sunt foarte frumoase iar planta rezistă foarte bine în mediul urban.

Colectarea:

Coarnele sunt fructe care se consumă din cele mai vechi timpuri. Se culeg în lunile august-septembrie.

Substanțe active:

Fructele conțin o cantitate mare de vitamina C, zaharuri, acid malic, pectine și coloranți.

Utilizare:

Fructele acrișoare sunt alimente bine-cunoscute de strămoșii noștri. Fructele crude sunt cele mai gustoase dacă sunt deja răscoapte. Au proprietăți antioxidante și un conținut semnificativ de vitamina C, de aceea, întăresc rezistența organismului. Fructele se pot conserva prin uscare, constituind o sursă importantă de vitamina C chiar și în timpul iernii. Din fructe se poate prepara gem, sirop, compot, sau chiar și vin sau țuică. Ca și măslinele, fructele necoapte sunt conservate în saramură sau în oțet. În medicina populară, coarnele sau gemul de coarne se folosește mai ales pentru tratarea diareii.

TURIȚA MARE (Agrimonia eupatoria)

Natural Herbs 2017-01-04

Denumiri populare: asprișoară, buruiană de friguri, cornățel, gălbenare de germe, coada racului, leușteanul muntelui, lipici, sora fragilor, turiciară, turiuță

Descriere:

Turița mare este o plantă erbacee perenă din familia Rosaceaelor. Este foarte răspândită în toată Europa, apare în diverse habitate: pe pășuni, la marginea pădurilor, pe câmpii și în zonele de tufăriș. Rizomul scurt constituie partea perenă a plantei. Tulpina are o înălțime de 15-100 cm, este simplă sau ramificată în partea inferioară, acoperită cu perii asprii. Frunzele compuse, penat sectate sunt dispuse altern, au 10-15 cm lungime. Florile au o culoare galben-aurie și sunt dispuse în raceme. Înfloresc din iunie până în septembrie. Fructele mici au formă de ghindă, sunt pseudo-fructe cu vârful în jos, având ghimpi mici la bază, care se agață foarte ușor de blana animalelor.

Istoric:

În antichitate se folosea pentru tratarea cataractei, mușcăturii de șarpe și hepatită. Dioscoride recomanda planta pentru tratarea diverselor ulcere. Sf. Hildegard utiliza planta pentru reducerea febrei și în caz de amnezie. Datorită efectului de contracție, la începutul secolului trecut, planta a fost recomandată în caz de tuberculoză. Deja din anii 1700 există consemnări conform cărora planta opărită este eficientă pentru tratarea hepatitei. Indienii din America și Canada au folosit planta pentru a reduce febra. În Evul Mediu, oamenii credeau că planta are puteri magice: conform consemnărilor, turița mare așezată sub pernă aduce un somn adânc.

Colectarea:

Părțile superioare ale tulpinilor având 30-50 cm se culeg de obicei în perioada iunie-august, împreună cu frunzele și florile aferente (Agrimoniae herba). Studiile arată că cele mai înalte cantități de taninuri se înregistrează în starea de rozetă și la apariția fructelor. Din 4 kg de plante proaspăt culese se obține 1 kg de substanță activă uscată.

Substanțe active:

Principalele ingrediente active sunt taninurile, derivații de acid silicic, substanțele amare, bioflavonoidul numit quercitină, acidul citric, malic și tartric, antocianii și o cantitate mică de uleiuri esențiale.

Utilizare:

Datorită efectului antibacterian, planta se poate utiliza pentru tratarea diareii, gastroenteritei, și hepatitei cronice. Planta este cunoscută și pentru efectul ei colagog. La pacienții cu diabet zaharat, planta reduce cantitatea de urină și senzația de sete, stimulează sistemul digestiv.

Datorită efectelor anti-inflamatorii ale flavonoizilor, se poate utiliza la tratarea infecțiilor cavității orale și ale gâtului, pentru tratamentul răgușelii și amigdalitei. Aftele bebelușilor se pot trata eficient dacă gura lor se clătește cu ceai de turițe. De asemenea, se poate utiliza și atunci când nivelurile de acid uric sunt prea mari, în caz de reumatism și gută. Este un diuretic bun, consumul poate preveni formarea pietrelor și nisipului în rinichi. Accelerează digestia și este cunoscută pentru reglarea funcțiilor splinei. Se poate utiliza în cazul unei vezici urinare cu funcție scăzută sau în caz de incontinență, în cazul enurezisului la copii.

Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de plante uscate, care se opăresc cu 3 dl de apă clocotită iar amestecul se strecoară după 10-15 minute. Pentru probleme ale gâtului, se pot consuma câte 3-4 căni de ceai cald pe zi, timp de 4-5 zile. În cazul unor probleme respiratorii, se poate îndulci cu miere sau cu sirop de mure. Pentru prevenirea formării pietrelor și nisipului la rinichi, se recomandă câte o cană de ceai, dimineața, pe stomacul gol, timp de o săptămână. În cazul bolilor hepatice, se recomandă câte o cană de ceai pe zi. Dacă nivelul acidului uric este foarte mare sau în caz de incontinență, se recomandă câte o cană de ceai pe zi, înainte de micul dejun.

Uz extern: în cazul unor dureri în gât sau de boli ale aparatului respirator, se fierb 100 de grame de plante uscate într-un litru de apă și cu acest amestec se clătește gura de 5-6 ori pe zi. Se poate folosi și pentru comprese în caz de luxații, entorse. Pentru a reduce durerile reumatice, faceți baie cu 3-4 litri de ceai de coada racului amestecat cu apă. Aceeași baie medicală se recomandă și în cazul enurezisului sau incontinenței. Se poate utiliza și pentru tratarea rănilor, furunculelor sau acneelor.