RĂDĂCINĂ

Denumiri populare: echinacea

Descriere:

Speciile din genul Echinacea fac parte din familia Asteraceae. Pe lângă echinacea purpurea, celelalte specii recunoscute pentru utilizare lor în scopuri medicale sunt E. angustifolia și E. pallida. Echinacea purpurea este o plantă perenă, erbacee cu o înălțime de 80-150 cm. Rădăcinile plantei pătrund adânc în sol, au ramificații fibroase, rizomul este vertical, scurt. Tulpinile sunt cilindrice, acoperite cu perișoare, îngroșându-se spre capătul superior. Sub capitul, tulpina se lărgește, devine tubulară. Frunzele sale sunt late, lanceolate sau eliptice-alungite, fiind acoperite cu perișoare pe ambele părți. Florile sunt conice, au o culoare violacee iar lungimea lor cu pedicel este de 4-6 cm. Perioada de înflorire are loc în perioada iunie – septembrie.

Speciile de Echinacea sunt native în America de Nord iar în Europa sunt cultivate ca plante ornamentale sau medicinale. Planta se dezvoltă cel mai bine în soluri cu straturi adânci de humus, bogate în azot și cu un drenaj bun.

Cultivarea:

Ciclul de cultură al speciilor de Echinacea durează 2-3 sau chiar 4 ani. Planta se poate înmulți prin butași, semințe sau prin răsaduri. Pentru a obține herba, planta se poate recolta deja în primul an de cultivare, deși recolta nu va fi una semnificativă. În cazul unei culturi timpurii, planta va înflori deja în primul an, cu toate că florile ar trebui să fie culese de abia din anul următor, când recolta va fi mult mai bogată. Pentru a extrage substanțele active din rădăcină, planta se colectează în cel de-al doilea sau al treilea an de cultivare, la sfârșitul perioadei de vegetație.

Substanțe active:

Medicamentul este obținut din tulpinile și florile uscate (Echinaceae purpureae herba) sau din rădăcini (Echinaceae purpureae radix). Cele mai importante ingredientele active sunt: acidul cichoric, alchilamidele, polizaharidele, uleiurile esențiale, flavonoidele, poliacetilene și alcaloizii.

Utilizare:

Ca tratament intern, se folosește pentru activarea sistemului imunitar, accelerarea fagocitozei, activarea macrofagelor. De asemenea, planta are efecte antivirale și bacteriostatice dovedite. Preparatele de echinacea sunt utilizate pentru a întări rezistența organismului, în special în cazul unor infecții virale, inflamații acute sau cronice. Datorită efectelor ei antibacteriene, este frecvent utilizată ca ingredient al apelor de gură sau ale amestecurilor de ceaiuri recomandate în caz de gingivită, faringită sau uretrită. Din plantele proaspăt-culese, prin presare se poate obține suc de echinacea, care se conservă print tratament termic blând și se utilizează în scopuri preventive.

Ca tratament extern, echinacea accentuează regenerarea celulelor epiteliale și are efecte anti-inflamatoare. Intră în compoziția preparatelor pentru vindecarea rănilor grave, ulcerațiilor, mucoaselor inflamate.

Denumiri populare: iarbă de negi, negelariță

Descriere

Face parte din familia Papaveraceae, este o plantă erbacee, dicotiledonată, perenă. Are un rizom ramificat. Tulpina este tubulară, are 30-110 cm înălțime și se termină frecvent într-o ramificație falsă. Frunzele sunt sectate, au margini zimțate și sunt acoperite cu păr. În primul an, planta dezvoltă o rozetă de frunze bazale cu pețiol lung. Frunzele de pe tulpină au pețiol scurt sau nu au deloc. Inflorescența este compusă din 3-8 flori. Florile de culoare galben-aurie au 4 petale, dar apar și flori cu 5 petale. Planta înflorește continuu din luna mai până la apariția gerului. Fructul este o capsulă alungită cu semințe mici, negre. Orice leziune al plantei declanșează scurgerea latexului portocaliu.

Rostopasca este o plantă medicinală cunoscută de mai multe secole. Denumirea științifică provine din cuvântul grecesc chelidón care înseamnă rândunică. Există multe legende care încearcă să explice originea denumirii. Dintre acestea cea mai populară explicație este aceea că planta începe să se înflorească odată cu sosirea rândunicilor, iar florile încep să se ofilească atunci când rândunicile pleacă.

Deja din secolul 16. există consemnări privind utilizarea rostopascăi. Botanicul Péter Melius Juhász recomandă rădăcina de rostopască fiartă în vin și amestecată cu anason pentru tratarea hepatitei și lăstarul plantei fiartă în oțet de trandafiri pentru tratarea colicilor. Medicul Csapó József menționează în 1775 acele beneficii ale rostopascăi, care se cunosc și în zilele noastre: „Cu sucul galben al plantei trece negul de pe mână”.

Arealul de răspândire

Este o plantă comună, răspândită în zonele temperate ale Europei și Asiei. Crește lângă garduri, la marginea pădurilor, șanțurilor, în zonele de paragină și în grădini. Preferă de obicei zonele umede și solurile calcaroase. Cel mai frecvent crește în solurile bogate în azot. Preferă căldura și necesită cantități moderate de apă.

Culegerea

Se culeg de obicei părţile aeriene ale plantei, tulpinile de 20-30 cm, cu excepția părților mai groase, când planta este deja complet înflorită. Rădăcina de rostopască se colectează toamna târziu sau primăvara devreme, deși conținutul de substanțe active ajunge la nivelul optim în timpul verii.

Tulpinile cu frunze și flori se uscă natural sau în mod artificial, întinse sub forma unui strat subțire. Rădăcinile curățate se uscă așezate una lângă cealaltă. Datorită conținutului de substanțe puternice, trebuie să fie depozitate într-un loc izolat.

Substanțe active

Conținutul de alcaloizi este de 0,2-0,3%  în cazul tulpinii și 0,4% în cazul rădăcinii. Latexul conține peste 20 de tipuri de alcaloizi (60-70% chelidonină dar și sanguinarină, alfa- și beta-homochelidonină, berberină, cheleritrină). În plus, latexul conține pigmenți şi enzime proteolitice. Semințele conțin 46,6% ulei. Cea mai bogată parte în alcaloizi este rădăcina plantei. Petalele, semințele și anterele nu conțin deloc alcaloizi.

Utilizare

În medicina populară latexul portocaliu, proaspăt, se folosește pentru eliminarea negilor. Acest efect se datorează sinergismului enzimelor proteolitice și chelidoninei. Are efecte bactericide dovedite. Dintre substanțele active conținute, chelidonina inhibă mitoza și are efecte antitumorale. În industria farmaceutică, aceste substanțe sunt folosite pentru fabricarea medicamentelor pentru ficat și vezica biliară.

Are efecte puternice, se poate administra numai sub supraveghere medicală!

Datorită efectelor antibacteriene se folosește pentru fabricarea unguentelor, pastelor de dinți sau al apei de gură. În industria cosmetică, rostopasca se utilizează ca substanță anti-mătreața. Datorită ingredientelor active cu efect calmant și regenerant, planta se folosește în formulele cosmetice pentru piele solzoasă, iritată, degradată sau uscată. Planta se folosește și ca substanță citostatică și pentru tratarea onicomicozei și micozelor cutanate în combinație cu alte plante cu efecte antimicrobiene.

Cicoarea comună (Cichorium intybus) este o plantă erbacee, perenă, larg răspândită, care aparține familiei Asteraceae.

Descriere

Este o plantă larg răspândită pe pășuni și fânețe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor. Are rădăcină groasă ce se continuă cu un rizom scurt, lignificat. Tulpina ramificată are  înălțimea de 50-150 cm. Frunzele bazale sunt lanceolate, crestate, frunzele superioare sesile, cu margine dințată. Florile sunt ligulate, albastre, mai rar albe sau de culoare roz, înfloresc una sau câte două în axila frunzelor superioare.

Formele cultivate ale cicorii se cultivă pentru rădăcinile sale, din care se extrage un surogat de cafea. Cicoarea pentru frunze (cultivar. sativum) și cea de grădină (Cichorium endivia) se cultivă pentru frunzele lor folosite la salate.

Istoric

Cicoarea este menționată ca plantă medicinală deja în cunoscutul papirus egiptean Ebers. Dioscoride a recomandat-o ca întăritor pentru stomac. Pliniu a considerat această plantă ca revigorantă, Călugărița Hildegard a indicat-o în caz de digestie lentă. Medicii antici și oamenii de știință au convenit toți asupra faptului că cicoarea reglează pofta de mâncare, îmbunătățește digestia, are efect diuretic și de curățare, și tocmai din această cauză îl folsim și în prezent.

Substanțe active

Părțile aeriene conțin printre altele și lactucina, acid cicoric, flavonoide, iar rădăcină conține îndeosebi inulină.

Recoltare

În timpul înfloritului, în perioada iulie-septembrie se recoltează părțile aeriene, de maxim 40 cm, și frunzele bazale (Cichorii herba). Rădăcinile se colectează toamna târzie (Cichorii radix). Părțile aeriene uscate indică foarte bine locația acestei plante. Din 3 kg de rădăcină sau 6 kg de flori și frunze proaspete obținem 1 kg de plante uscate.

Indicații terapeutice

Efecte terapeutice au toate părțile plantei, rădăcina, frunzele și florile. Rădăcina de cicoare are cea mai mare concentrație de inulină, astfel este folosită cu succes în scăderea nivelului de zahăr din sânge, reduce senzația de sete și nivelul de transpirație la persoanele cu diabet, și reduce urinarea excesivă.

Ceaiul de cicoare se folosește și în caz de reumatism, gută, boli articulare. Decoctul de cicoare elimină toxinele din rinichi, ficat, splină, vezică, reglează pofta de mâncare, este eficient împotriva icterului. Reduce nivelul de trigliceride și al colesterolului în sânge.

Ajută la tranzitul intestinal și nu permite ca întreaga cantitate de alimente consumate să se absoarbă și să depună în organism, astfel este și o componentă de bază a ceaiurilor pentru slăbit. Poate fi adecvat și pentru dizolvarea, eliminarea calculilor biliari mai mici.

Consumul de preparate din cicoare nu are efecte adverse nici în cazul unor tratamente mai îndelungate.

Utilizare

Ceaiul se pregătește prin fierbere timp de 2-3 minute a plantelor uscate. Se recomandă ca remediu pentru stimularea funcționării normale a ficatului și vezicii biliare. Timp de o săptămână se bea câte o ceașcă de ceai pe stomacul gol. În a doua săptămână se bea câte o ceașcă în fiecare a doua zi, ca în cea de-a treia săptămână să se consume doar în fiecare a treia zi. Este suficient, dacă această cură se face de două ori pe an.

Pentru eliminarea apei în exces din organism se bea câte o ceașcă de ceai, de dimineața, timp de 2-3 zile. Pentru curățarea splinei se consumă câte o ceașcă de ceai de două ori pe săptămână, în orice moment al zilei. În scopul creșterii poftei de mâncare se recomandă consumul a două cești de ceai, dimineața și la prânz, înainte de masă. La prepararea ceaiului pentru slăbit, se recomandă combinația de o parte cicoare, o parte ventrilică și jumătate parte urzică moartă (floare, frunze). O linguriță din acest amestec se fierbe seara în 300 ml apă timp de un minut, se completează la loc apa evaporată, apoi se bea câte 100 ml din acest decoct înainte de fiecare masă.

Cura în scopul eliminării calculilor biliari trebuie făcută cu precauție, pentru că dacă un calcul biliar de dimensiune mai mare se mișcă și se blochează este nevoie de o intervenție chirurgicală imediată. Timp de o săptămână se bea începând cu o jumătate din doza zilnică (se fierbe timp de 2-3 minute o linguriță rasă de plante uscate în 250 ml apă, se strecoară, se bea călduță, altfel este prea amară). Mai târziu, doza poate fi crescută, la o doză completă, apoi la 2, maxim 3 cești.

Sirop laxativ: se pasează jumătate de litru de suc din plante proaspete, la care se adaugă jumătate de kg de zahăr. Se încălzește la foc mic mai departe, fără a se fierbe, până ce obținem consistența unui sirop. Se bea câte 2-4 lingurițe zilnic, dimineața, pe stomacul gol. Se poate administra și copiilor.

Salată de cicoare: este o foarte bună sursă de vitamine în perioada de iarnă, ajută la digestie, este bogat în săruri minerale. Mai conține la fiecare 100 de g 4,5 mg carotină, 6-8 mg vitamina C, fosfor. La loc răcoros poate fi depozitat și timp de câteva săptămâni, deși astfel se pierde conținutul de vitamina C.