FLOARE

Denumiri populare: teiul cu frunza mică, teiul pădureț, teiul roșu pădureț, teiul de mijloc, teiul căpresc, teiul de deal, teiul de pădure, teiul fluturesc,

Descriere:

Speciile de tei (Tilia spp.) fac parte din familia Tiliaceae și sunt foioase înalte cu o coroană bogată. Frunzele simple, asimetrice, cu pețiol lung sunt dispuse alternativ, au margini zimțat și o formă de inimă asimetrică. Florile hermafrodite de tip 5 au un miros plăcut și multe stamine proeminente. Florile galben-albicioase se grupează câte 4-15 și formează raceme pedunculate. Teiul pucios (T. cordata) înflorește la sfârșitul a lunii iunie în timp ce teiul cu frunza mare (T. platyphyllos) înflorește un pic mai repede, la începutul și mijlocul lunii.

Teiul pucios apare în zonele montane și de deal, până la o altitudine de 1400 m deasupra nivelului mării și preferă solurile ușor acide. Teiul cu frunza mare crește atât pe câmpie cât și în zonele montante până la o înălțime de 1200 m. Preferă solurile proaspete, bogate în humus dar nu este sensibil la aciditate. Ambele specii sunt frecvent plantate în parcurile din orașe sau la marginea aleilor.

Colectarea:

Atât în cazul teiului pucios cât și în cazul teiului cu frunza mare, florile uscate (Flos Tiliae) sunt cele care conțin substanțe active. Este important ca colectorii să cunoască deosebirile dintre speciile utilizate în scopuri medicale și teiul argintiu. Florile se culeg atunci când apar cele din mijloc. Înainte de uscarea lor, este important să îndepărtați celelalte părți ale plantei (frunze, muguri, fructe) din amestec.

 Substanțe active:

Conține flavonoizi (quercetină, tilirozidă), o cantitate mică de ulei esențial, taninuri, substanțe mucoase și glicozide cianogenice.

Utilizare:

Datorită efectelor sudorifice, expectorante și dizolvante, substanța activă obținută din florile de tei pucios și tei cu frunza mare se poate utiliza individual sau în amestec cu alte ceaiuri, mai ales pentru tratarea răceli. Se folosește frecvent ca component al ceaiurilor diuretice și pentru întărirea stomacului sau amestecuri pentru clătirea gâtului sau gurii. Este cunoscut și pentru efectul ușor sedativ.

Din lemnul speciilor de tei se fabrică și cărbune medical care se utilizează în caz de infecții intestinale sau enterită dar se poate folosi și ca materie primă pentru fabricarea unor produse cosmetice sau pentru îngrijirea tenului.

Ceai de tei pentru durere în gât:

O linguriță de flori de tei se amestecă cu 200 ml de apă clocotită iar amestecul se lasă să stea pentru de 10-15 minute. Se recomandă câte de 2-3 câni de ceai pe zi, îndulcit cu miere sau zahăr.

Preparat cu tei pentru clătirea gâtului:

20 de grame de flori uscate se amestecă cu 200 ml de apă și o jumătate de lingurița de bicarbonat de sodiu. În caz de amigdalită, preparatul se face pe bază de ceai fierbinte, pentru că astfel este și mai eficient.

Baie cu flori de tei:

500 grame de flori uscate se adaugă în 3 litri de apă clocotită, se strecoară și se amestecă în apa de baie. Recomandăm o baie de 15-20 de minute.

Levănțica (Lavandula angustifolia)

Lavanda olandeză (Lavandula x intermedia)

Denumiri populare: lavandă, levant, aspic, epichine

Descriere:                                                                                                 

Speciile din genul Lavandula sunt semi-arbuști care fac parte din familia labiatelor (Lamiaceae). Rizomii constituie sisteme radiculare lemnoase, puternic ramificate în partea inferioară. Rădăcinile pot pătrunde în sol la adâncimi de până la de 3-4 m. Tulpinile dense, stufoase pornesc din rozeta bazală. Tulpinile mai vechi de levănțică au o înălțime de 40-60 cm și un diametru de 80-120 cm. Lavanda olandeză este mai robustă, cu o înălțime de 80-100 cm și un diametru de peste 150 cm. Frunzele sunt lineare sau lanceolate-înguste, alterne. Frunzele lavandei olandeze sunt puțin mai mari, ușor pufoase. Levănțica înflorește la sfârșitul lunii iunie sau în iulie, în timp ce lavanda olandeză un pic mai târziu. Florile compuse din pseudoverticile formează inflorescențe speciforme. Florile au o culoare albastru-violetă, cele ale lavandei olandeze au o tentă gri dar apar și specimene cu flori albastre deschise sau chiar albe.

Levănțica este o specie nativă în zona Mării Mediteraneene și face parte din flora spontană a Europei de Sud, ajungând până la altitudini de peste 1700 m. Lavanda olandeză crește în sudul Franței și în Spania, la altitudini de până la 1000 m.

Cultivarea:

Speciile de lavandulă preferă solurile uscate, calcaroase, de consistență medie. Sunt plante care necesită căldură, dar rezistă bine la frig, fiind vătămate de îngheț mai degrabă în timpul iernilor foarte reci, fără zăpadă. Gerurile târzii de primăvară constituie o amenințare mult mai mare pentru plante, deoarece tulpinile proaspăt-apărute se pot îngheța din nou. Levănțica se înmulțește prin răsaduri transplantate sau prin butași, iar lavanda olandeză numai prin butași. Perioada ideală pentru plantarea lavandulei este toamna, din mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie. În cazul levănțicii, distanța optimală dintre rânduri va fi de 1-1,5 m iar distanța dintre tulpini de 50 de cm. Lavanda olandeză are suprafața de cultivare puțin mai mare. În următorul an după plantare, la sfârșitul lunii mai sau la începutul lunii iunie, tulpinile se taie la o înălțime de 8-10 cm. Procedura se repetă și la anul următor, de data aceasta înălțimea de tăiere fiind de 15-18 cm, după care tulpinile nu se mai taie. Pentru extragerea uleiurilor esențiale, florile de lavandă se recoltează atunci când ele sunt complet deschise, ceea ce înseamnă o perioadă relativ scurtă. Pentru a obține flori uscate, florile tăiate se vor usca imediat. Din 8-10 kg de flori uscate se obține 1 kg de medicament uscat.

Substanțe active:

Medicamentul este obținut din florile de levănțică (flos Lavandulae) și din uleiul esențial obținut din inflorescențele proaspete (Aetheroleum Lavandulae). În cazul lavandei olandeze, medicamentul constă în uleiul esențial extras. Florile de levănțică conțin 0,5-3% de ulei esențial, având constituenți principali acetatul de linalil și linalolul. Florile de lavandă olandeză conțin 0.9-5% de ulei esențial. Pe lângă uleiurile esențiale, speciile de lavandulă conțin și flavonoide, steroli, cumarine și taninuri.

Utilizare:

Lavanda îmbunătățește digestia, are efecte sedative, antispastice. Infuzia de flori uscate de lavandă se poate folosi ca sedativ eficient în caz de suprasolicitare, stres, nevroză, insomnie. Are efecte benefice în cazul stomacului sau intestinelor agitate, accelerează funcțiile biliare. Ca tratament extern, intră în compoziția frecțiilor pentru tratarea reumatismului sau nevritei. Uleiul de lavandă amestecat cu terebentină, ulei de ienupăr și de rozmarin, are efecte benefice în cazul artritei sau durerilor reumatice. Băile medicale cu flori de lavandă au efecte benefice împotriva reumatismului, gutei dar sunt și calmante bine-cunoscute. Ca tratament intern, uleiul de lavandă picurat pe cuburi de zahăr se folosește pentru tratarea afecțiunilor gastro-intestinale ale persoanelor nevrotice. Industria cosmetică utilizează cele mai mari cantități de ulei esențial de lavandulă.

Denumiri populare: romaniță, mătrice, mătricea, morună, roman, romonel sau românică

Descriere:

Mușețelul face parte din ordinul Asterales, familia Asteraceae și este o plantă medicinală foarte frecvent utilizată. Este o plantă anuală, care apare de muLte ori toamna. Rădăcina este fusiformă, nu pătrunde foarte adânc în sol. Tulpina este cilindrică, erectă sau culcată, în funcție de habitat și de factorii de mediu, are o înălțime de 5-80 cm. Frunzele sunt divizate, lanceolate-alungite, penat-sectate. Florile sunt grupate în capitule terminale, receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi, devine conic și gol la interior. Florile apar la sfârșitul lunii aprilie și la începutul lunii mai și persistă până la mijlocul verii.

Mușețelul provine din zona mediteraneeană și s-a răspândit în zonele temperate ca o buruiană asociată plantațiilor de grâu. Sunt specii de plante tipice zonelor saline, de multe ori apar de-a lungul drumurilor, pe fânețe, pe câmpurile de grâu și lucernă dar există și culturi importante de mușețel.

Colectarea:

Medicamentul provine din flori (Chamomillae anthodium) și din uleiul esențial (Aetheroleum Chamomillae). Florile se pot culege atunci când cele tubulare sunt deja galbene iar cele radiale au deja o poziție orizontală. Colectarea se face cu un recoltator numit pieptene.

Cultivarea:

Mușețelul se poate cultiva în aproape orice tip de sol de grădină, aducând o recoltă bogată mai ales în zonele cu multă lumină. Înmulțirea se face prin semințe, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie. Culturile de primăvară sunt mai nesigure și vor avea mai puține flori. Semințele se mușețel se încolțesc la lumină, de aceea, ele se presară pe suprafața solului și nu se vor acoperi cu pământ. Germenii de mușețel rezistă în timpul iernii sub forma de rozete bazale iar florile apar anul următor, în luna mai. După recoltarea primului ciclu de flori, în condiții favorabile, în partea inferioară a tulpinilor se vor dezvolta tulpini noi, dând naștere la o nouă generație de flori.

Florile se pot usca atât pe cale naturală cât și pe cale artificială. În cazul uscării naturale, florile se vor așeza una lângă cealaltă și astfel nu trebuie să fie întoarse și nu se vor rupe. În general, din 5 kg de flori proaspete va ieși 1 kg de medicament.

Substanțe active:

Mușețelul conține o cantitate considerabilă de ulei esențial, o componentă importantă a acestuia fiind camazulena. Pe lângă uleiul esențial, planta conține și flavonoide (apigenină, luteolină, patuletină și glicozide), cumarine și substanțe musoase precum pectina.

Utilizare:

Datorită proprietăților sale terapeutice, mușețelul este una dintre plantele medicinale utilizate din cele mai vechi timpuri. Planta este cunoscută pentru efectele ei antispastice, antiinflamatoare și antiseptice. Este foarte eficientă în cazul ulcerelor și inflamațiilor gastro-intestinale. În cazul bolilor respiratorii, se folosește inhalat. Ceaiul de mușețel are efecte calmante, antispastice, carminative, întărește stomacul și ajută digestia. Se folosește ca apă de gură în cazul problemelor gingivale sau în caz de faringită. Sub formă de comprese, se folosește pentru tratarea eczemelor sau rănilor care se vindecă greu, pe ochii inflamați și pe înțepături de insecte. Băile de șezut cu mușețel sunt eficiente împotriva hemoroizilor sau inflamațiilor organelor genitale feminine. Derivatele uleioase se folosesc pentru tratarea arsurilor mici și ale escarelor.

Mușețelul este o materie primă importantă în industria cosmetică, excelentă pentru fabricarea unguentelor, cremelor și gelurilor de duș. De asemenea, se folosește și pentru îngrijirea părului, calmează pielea iritată, tratează mătreața și mâncărimile. Intră în componența mai multor produse pentru îngrijirea părului, deschide culoarea părului blond și îi conferă o strălucire mătăsoasă.