Menta pipărată (Mentha x piperita)
Menta creață (Mentha spicata var. crispata)
Denumiri populare: borsnită, broastil, brosnită, camfor, diană, ferent, ghiazmă, giugiumă, ghintă, iarbă creață, iarbă neagră, iasmă, izmă bătrânească, izmă bună, izmă de gradină, izmă de leac, izmă de leș, mintă, mintă creață, mintă moldovenească, mintă neagră, mintă de gradină, nina de camfor, nintă, nintă rece, piperiță, izmă, voieștniță, menta broaștei, mentă creață, izmă creață
Descriere:
Speciile din genul Mentha fac parte din ordinul Lamiales, familia labiatelor (Lamiaceae). Sunt plate ierboase, perene, care supraviețuiesc iarna prin tulpini subterane modificate (stoloni). Rădăcinile sunt superficiale. O parte dintre stolonii modificați ai mentei pipărate ajung la suprafața solului, au o culoare verde-violacee și sunt potrivite pentru a forma atât rădăcini cât și tulpini noi. Tulpinile dreptunghiulare au 30-90 cm înălțime, o culoare violacee și sunt dens ramificate. Frunzele sunt alungite-ovate, au margini serate sau crenate, o culoare verde închisă iar nervurile au de multe ori o culoare violacee. Ambele părți ale frunzei sunt acoperite de peri glandulari care conțin ulei esențial. Florile au o culoare violet-deschisă, petalele se desprind foarte ușor. Menta creață are o culoare verde deschisă, stolonii ies foarte rar la suprafață. Tulpinile au 30-80 cm înălțime și o culoare verde deschisă. Frunzele crețe au și ele o culoare verde deschisă și margini zimțate. Forma frunzelor este alungit-ovată, cu o suprafață netedă sau acoperită cu peri rari.
Deși unii autori consideră că menta pipărată este originară din Orientul Îndepărtat, conform cercetărilor actuale, acesta provine din Anglia. Menta creață a apărut probabil în Europa de Sud și de Vest. Speciile de mentă necesită multă lumină și căldură, dar rezistă bine la frig în timpul perioadei de hibernare, stolonii rămân intacți sub zăpadă chiar și la temperaturi sub -30 ° C.
În medicina populară, menta sălbatică (Mentha longifolia) se utilizează frecvent pentru aceleași afecțiuni și simptome ca și menta pipărată sau cea creață.
Cultivarea:
Plantarea speciilor de mentă are loc toamna. Sunt specii de plante extrem de exigente când vine vorba de sol. Pentru o cultură bogată avem nevoie de un sol cu un strat adânc de humus, de conștientă medie, cu un drenaj bun. Deoarece sunt specii hibride, se înmulțesc pe cale vegetativă, prin butășire, marcotaj sau stoloni. Plantarea marcotelor cu rizom oferă posibilitatea unei înmulțiri rapide însă metoda cea mai frecvent utilizată pe plantațiile în scop medical este cea prin stoloni. Plantarea trebuie să fie finalizată până la mijlocul lunii noiembrie. Menta se plantează doar în cazuri excepționale în timpul primăverii, deoarece plantarea întârziată va aduce o recoltă relativ săracă în anul respectiv. În ambele cazuri, speciile de mentă necesită irigare intensivă după plantare. În condiții favorabile, tulpinile de mentă se pot tăiat chiar și de trei ori pe an. Pentru a extrage ulei esențial, tulpinile se taie de două ori pe an.
Substanțe active:
În cazul ambelor specii de mentă, medicamentul este constituit din tulpinile uscate cu frunze, din frunzele uscate și din uleiul esențial. Menta pipărată are un conținutul substanțial de ulei esențial, concentrat în mare parte în frunzele și florile plantei. Uleiul esențial de mentă pipărată are peste 20 de componente, dintre care cel mai important este mentolul, dar planta conține și cantități mari de menton, piperiton, mentofuran, pinen. Butașii de mentă pipărată conțin flavonoide și acid rozmarinic. Menta creață are un conținutul mai scăzut de ulei esențial. Componenta principală este carvona dar conține și linalol, pinen, limonen, cariofilen și cineol. În afară de ulei esențial, menta creață conține și flavonoide, taninuri și substanțe amare.
Utilizare:
Speciile de mentă sunt cunoscute și utilizate de peste 2000 de ani. În prezent, menta pipărată are cea mai mare importanță medicală și economică. Datorită mentolului, principalului ei ingredient activ, menta pipărată accelerează secreția biliară și salivară, are efecte ușor antispastice și anti-inflamatoare, este un anestezic local dar are și efecte răcoritoare și antiseptice. În medicină, se folosește în caz de crampe gastrice, intestinale sau biliare, pentru a preveni formarea calculilor biliari și pentru efectele ei carminative iar ceaiul rece de mentă reduce senzația de greață. Ca tratament exterior, se folosește în unguente și pulberi pentru calmarea mâncărimilor. Sub formă de picături, loțiuni sau unguente, are efecte benefice în cazul inflamațiilor nasului și ale gâtului. Extractele alcoolice sunt utilizate ca frecții împotriva durerilor musculare sau reumatice. Uleiul esențial de mentă este utilizat în cantități importante și în industria alimentară, în special pentru aromatizarea băuturilor și dulciurilor. Apare frecvent ca component al produselor cosmetice, pastelor de dinți și ale apelor de gură.
Menta creață se folosește în preparate pentru accelerarea digestiei, îmbunătățirea poftei de mâncare, pentru efectele ei carminative și anti-spasmodice, în amestecurile de ceaiuri și împotriva răcelii. Se folosește frecvent ca condiment și aromă pentru pastele de dinți sau pentru dulciuri.