Descriere

Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris) face parte din familia Lamiaceae, numită și lămâioara, cimbru adevărat. Este o plantă perenă, cu tulpină târâtoare, înaltă de 5-20 cm, cu frunze mici și rotunde. Preferă solurile pietroase, cu pietriș, pășunile. Este o plantă medicinală foarte populară, cu flori roșii-purpurii, dar pot fi și de culoare roz, cu frunze aromate.

Substanțe active

Uleiurile esențiale, formate din timol și carvacrol, precum și diferiți compuși aromatici asigură aroma sa plăcută. Principalul ingredient activ al acestei plante este timolul.

Recoltarea

Se recoltează părțile aeriene nelignifiate, înainte de înflorirea completă, din mai până în luna iulie, tăindu-se deasupra părților lemnoase. În decursul unui an se poate recolta în mai multe reprize.

Efecte terapeutice

Din această plantă se poate pregăti un foarte bun ceai antiseptic, bactericid, care prelungește viața celulelor și întărește sistemul imunitar. Este unul dintre cele mai eficiente tratamente folosite în vindecarea tusei convulsive. Este un foarte bun expectorant.

Utilizare

Ceai medicinal: ceaiul se prepară prin infuzie, se folosește în tratarea tusei, a durerilor de gât, afecțiuni ale ficatului, depresie, dureri menstruale, dureri de stomac. Este un foarte bun expectorant folosit în tratarea bolilor respiratorii și ale bronhiilor purulente.

Inhalațiile cu cimbru sunt benefice în caz de congestie nazală.

Pentru uz extern: dezinfectant al pielii, la vindecarea rănilor, are efect calmant, băile cu cimbru ameliorează crampele abdominale la copii. Ceaiul se folosește și ca gargară în caz de inflamații ale gâtului și gurii.

Extract: se poate obține și ulei volatil din această plantă. O mână de flori proaspete de cimbru se lasă la macerat într-un litru de ulei de măsline, la soare, timp de 3 zile, după care uleiul se scurge. Se folosește ca ameliorator în caz de nevralgii.

Sirop: 25 g de cimbru se opărește cu 50 g apă fierbinte și, după un repaus de 20 minute, se filtrează. La sucul filtrat se adaugă 100 g de zahăr și se fierbe până capătă consistența unui sirop.