Denumiri populare: salvie, jale, salcâm boieresc, salvir

Descriere:

Salvia aparține ordinului (Lamiales) și familiei labiatelor (Lamiaceae). Sunt semi-arbuști pereni cu rădăcini adânci și foarte ramificați. Tulpinile au 50-80 cm înălțime, cu trecerea timpului devin din ce în ce mai ramificate, ramurile au secțiuni transversale tipic dreptunghiulare. Frunzele sunt alungite-lanceolate, cele inferioare sunt pețiolate iar cele superioare sunt sesile și au marginile crenate. Frunzele de salvie sunt acoperite pe ambele părți cu perișori. Inflorescențele sunt compuse din 2-3 flori și constituie pseudo-raceme compuse din 5-8 pseudoverticile. Corola este albă, violetă sau roz. Înflorește de la sfârșitul lunii mai până iulie.

Salvia provine de la coasta de nord a Mării Mediteraneene. Necesită multă căldură și rezistă bine la secetă. Se poate cultiva eficient în soluri de consistență medie, bine aerisite, care se încălzesc repede. Înghețul în timpul iernilor lungi, reci, fără zăpadă, provoacă plantelor daune considerabile.

Salvia este una dintre plantele medicale cele mai versatile, cunoscute dintre cele mai vechi timpuri. Grecii și romanii antici foloseau inițial salvia pentru conservarea cărnii dar planta avea și un rol medical important.

În medicina populară se folosește frecvent și salvia de câmp (Salvia pratensis), deși această specie conține mult mai puține substanțe active.

Cultivarea:

Salvia rezistă timp de 5-6 ani într-un singur loc. Se poate cultiva prin semințe sau prin plantarea unor răsaduri. Cea mai bună perioadă pentru semănare este la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Din cauza creșterii inițiale lente, plantarea răsadurilor este metoda cea mai des utilizată. În acest scop, perioada optimă este cea de-a doua jumătate a lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. În general, distanța dintre rânduri este de 60-70 cm iar distanța dintre tulpini de 30-40 cm. În anul de după plantare, tulpina salviilor plantate la toamnă se poate tăia o singură dată iar în cursul următorilor ani, de două sau chiar de trei ori. De fiecare dată, se vor colecta tulpinile situate deasupra părților lemnoase. În cazul în care scopul este de a extrage ulei esențial, salvia se colectează când plantele sunt deja complet înflorite.

Substanțe active:

Substanța activă constituie frunzele uscate de salvie (folium Salviae) și uleiul esențial (aetheroleum Salviae). Planta conține 1 – 2,5% de ulei esențial, principalele componente fiind alfa- tuiona, beta- tuiona, borneolul, cineolul, camforul și pinenul. În plus, planta conține și taninuri, glicozide, flavonoide, rășini și substanțe amare.

Utilizare:

Datorită efectelor antiinflamatoare și de reducerea transpirației, antidiareice, astringente și antibacteriene, salvia este o plantă medicală folosită pe scară largă. Consumul de salvie este recomandat în cazul transpirației excesive din cauza hipertiroidismului sau dezechilibrului sistemului nervos. Se poate folosi sub formă de ceai sau apă de gură în cazul inflamației mucoasei orale, în caz de gingivită sau dureri în gât. Extractele alcoolice se folosesc pentru clătirea gâtului. În medicina dentară, de multe ori apare ca ingredient al pastelor de dinți. Este folosită pentru tratarea diareii și balonării. Crește pofta de mâncare, întărește ușor stomacul, ajută digestia. Se poate folosi în băi medicale pentru tratarea hemoroizilor.

În cazul utilizării îndelungate sau excesive, tuiona din uleiul esențial de salvie poate produce simptome de intoxicație, precum palpitații, amețeli sau crampe epileptice. Aceste reacții adverse apar mai ales în cazul uleiului esențial, deoarece acesta conține o cantitate mai mare de substanțe active.