Elevii clasei a V-a A, ai Liceului Tamási Áron, sub îndrumarea doamnei diriginte Barabás Hanga, au devenit vizitatori fideli ai Grădinii de plante medicinale din Ardeal. După activitatea extrașcolară desfășurată în aprilie, în săptămâna „Școala Altfel”, în cadrul căreia elevilor le-a fost prezentat proiectul, respectiv au dobândit cunoștințe noi despre câteva plante medicinale de primăvară, elevii au dorit să și experimenteze colectarea plantelor medicinale.

În dimineața zilei de 21 iunie, copiii au sosit pregătiți, au lucrat în echipă și au adunat date, informații, curiozități, despre 10 plante medicinale cultivate și din flora spontatnă (socul, menta, cimbrul, lavanda, sunătoarea, cicoarea, șovârful, roinița, salvia, traista ciobanului), pentru ca apoi, la Locodeni, la umbra unui copac, să prezinte fiecare grupă curiozitățile adunate în fața colegilor și a membrilor echipei de proiect. În continuare s-au familiarizat cu câteva plante medicinale sălbatice care cresc la marginea satului, iar în coșuri au adunat mentă, coada șoricelului, cimbru și sunătoare.

La revenirea în sat, ierburile culese au fost așezate în uscător, ca după uscare să fie folosite sub formă de ceai sau alte preparate obținute prin prelucrare.

După excursia de colectare a plantelor medicinale a urmat vizita în grădina demonstrativă din Locodeni, unde elevii au observat câteva plante medicinale cultivate: salvia, diferite specii de mentă și cimbru, precum și roinița, șovârful în stratul spirală din mijlocul grădinii, iar în celelalte straturi au răsărit busuiocul, dovleacul cu semințe fără coajă, gălbenelele, topinamburul și armurariul. Cunoștințele adunate anterior din cărți sau de pe internet puteau fi acum aprofundate în prezența plantelor vii, dar elevii  au aflat și noutăți, cum ar fi și faptul că renumita floare de piatră, cunoscută și sud denumirea de urechelniță, se folosea în trecut pentru atenuarea durerii cauzate de inflamația urechilor la copii.

După dobândirea de noi cunoștințe și experiența practică de care au avut parte cu toții în această zi, putem afirma, că această vizită a fost o adevărată aventură atât pentru copii cât și pentru adulți.