Peste două sute de persoane au participat la întâlnirile comunitare din cadrul proiectului Grădina de plante medicinale din Ardeal, în perioada august-octombrie, fapt ce ne-a demonstrat că multe persoane se ocupă de metodele naturiste, și acordă timp colectării proprii ale „comorilor naturii”.

În această perioadă, din participanți ai celor douăzeci și cinci de localități s-au înființat șapte grupuri de voluntari din Regiunea Odorhei, cu reprezentanții cărora ne-am întâlnit, în data de 28 octombrie 2015, la sediul Fundației Civitas.

Cu ocazia întâlnirii, din mai multe sute de plante medicinale sălbatice – identificate anterior – grupurile au selectat plantele medicinale caracteristice localităților lor. Ei se vor ocupa în primul rând cu colectarea și procesarea acestor plante în cadrul proiectului. Ne bucură faptul că, pe lângă plantele medicinale cunoscute, au fost prezentate și plante rare sau neglijate până în prezent, și am aflat și care sunt cele mai rare “comori” ale localităților reprezentate.

Crăciunel, Chinușu, Rareș, Ghipeș, Merești
sunătoare, ventrilică, maces, soc, oregano

Tăureni, Porumbenii Mari, Mugeni, Mujna
cornel, coada racului, porumbar, traista-ciobanului, rostopască

Satu Mare, Lăzărești, Târnovița
coada soricelului, tataneasa, urzica,crusin, mesteacăn

Fântâna Brazilor, Inlăceni, Păuleni, Firtănuș
coacăze negre/rosii, păducel, busuioc sălbatic, pufuliţă cu flori mici

Avrămești, Cechești, Rugănești
ciubotica cucului, cicoare, apróbojtorján, leurdă, pătlagină

Dealu, Sâncrai
Echium, sânziene, tei, ventrilică, oregano

Zetea, Izvoare, Deșag, Varșag, Cetate
Muguri de pin, Țintaură, păpădie, zmeură pădure ,creţişoară